Saturday-science: How to “be happy” and stay that way – scientifically ;)

Well, so there are proven benefits that gratitude and helping others HAVE great consequences for us here and now as well. Science confirming the Bible. Again.

And compassion itself is the best choice for this life. Not only for the benefit of others (if that’s not enough of a reason…). 

Happy, compassionate weekend!


And the good ol’ times. 

Thoughts on Depression

Depression – a disease hard to define, a state that psychiatrists dread… a sadness and numbing of the heart.

Even more dreading – antidepressants. And how scientists (honestly) fail to understand how antidepressants work, why they work sometimes, and so often don’t. The deceptive lure of ketamine as an “antidepressant”. I am left speachless.

Original article here:

http://time.com/4876098/new-hope-for-depression/

And another troublesome one:

http://time.com/4900248/antidepressants-depression-more-common/ 

Gand de duminica. Meditatie. Silvia Scutaru

Ai zice ca oamenii cu nevoi speciale sunt de compatimit. Unii sunt. Dar poate ca mai multi vrednici de mila sunt intre noi, cei “normali,” “intregi,” “fara” nevoi speciale. Sau poate ca noi toti suntem, intr-un anume fel, “cu nevoi speciale,” doar ca nu sunt la fel de evidente, sunt undeva, ascunse, taine ale sufletului nevoit.

Ea, Silvia, e un exemplu pentru mine. Pentru ca nu a permis circumstantelor si conditiei ei sa o defineasca. A ales singura “cine este” – prin ochii Celui care a creat-o, si o sustine, cu dragoste, zi de zi.

Povestea ei, aici:

https://moldovacrestina.md/viata-ei-te-motiveaza-la-schimbare-istoria-ei-iti-schimba-gandirea/

O usa. O poveste

via Ex silentio (1) — Vultureşti

Câte mâini au mângâiat-o? Sau în grabă au îmbrâncit-o?

Câte vânturi au despuiat-o de „roșu”?

Câți ochi i-au citit vechile afișe?

Și pe unde s-a rătăcit, ignorată, bucata de clanță a cărei umbră va rămâne adânc imprimată în istoria acestei uși… intrare sau ieșire spre o altă lume?

Și praful, praful acela… despre câte tristeți și veacuri apuse ar dori să grăiască?

Zu oft treten wir unaufmerksam einer Tür die Schwelle… um einfach unseren Weg und unsere Wünsche zu folgen. Unaufmerksam auf all das Leben das uns umgibt… Unaufmerksam auf die Tür selbst, auf ihre Geschichte.

Multumesc, Doru. Sehr schön!

 

Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine

Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine
mai mult ca floarea veșnică de stânci,
să uit de ani, de lume și de mine
privind adânc în ochii Tăi adânci.

Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine
ca pe-un levit de altarul său divin,
să n-am nici plug în văi, nici holde pline,
ci Tu să-mi fii și pâine-n veci și vin.

Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine
din visul meu să nu mă mai deștept,
să simt și slava zărilor senine
și inima de om ce-Ți bate-n piept.

Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine
ca pe-o ființă smulsă de la greu;
ridică-mă din valea de suspine
și ascunde-mă cu Tine-n Dumnezeu.

 

COSTACHE IOANID

Singur

Stai după câte o noapte și cântărești viața. După câteva ciocniri dureroase cu tot ce e mai „bun” în oameni pe care-i cunoști, cu care lucrezi de… ani de zile, toți cu câte o poveste în cârcă (este vreunul fără? ni s-ar putea părea așa, dar ne înșelăm), te gândeşti că parcă azi ai vrea să fii singur. Să nu mai fie picior de om pe aproape. Doar tu şi…

Doar tu şi atât.

Poate să îţi fie, în câte o zi, „destul” de atâta omenire în jurul tău și să vrei liniște? Poți fi inundat de „prea mult” om? „După ce a dat drumul mulţimilor, Isus S-a urcat pe munte, doar El singur, ca să se roage. Se înserase, iar El era singur acolo” (Matei 14:23). Avea nevoie să fie singur. Ca să se roage. Să elibereze poveri. El, Omul. Lui Dumnezeu, Tatăl. Să adune puteri. De la El, Tatăl. Să-I asculte șoapta, blândă, și plină de dragoste, pentru că drumul ce I se așternea înainte nu avea să fie nici neted, nici presărat cu prea multe tandrețuri. Ci cu tot ce e mai „bun” din toți cei din jurul Său. El știa… La fel e și mie azi. Dar El privea, și iubea. („Privindu-l, Isus l-a iubit” – Mc.10:21). Eu adesea privesc… și atât.

Fără zdrobire nu este rost de curăţire. Fără zdrobire nu este rost de creştere. Chiar dacă eu aş prefera altfel. Pentru că ar fi mai plăcut altfel. Dar nu mi-ar fi de folos.

 

Coroană de flori alunecată în țărână

De pe mândru creștet

Ofilite acum, făr’ de fală

Privesc, cernite, spre cer.

De-acolo veni-va din nou El.

Ca să mă elibereze de mine.

Și tot ce mă apasă.

Să-mi dea Viață. Deplin.

A.R.

10.08.2017

 

„Sunteți un om minunat”…

Asta mi-a fost dat sa îmi audă urechile azi.

Se întâmplă rar. Nu că sunt eu minunată rar. 😉 Dar cuvintele astea grele… te fac să te întrebi ce mare lucru ai făcut să le meriți, așa, dintr-o dată. Ce ai făcut „altfel,” ce l-a determinat pe celălalt să te cadorisească așa, frumos, cu astfel de cuvinte.

Nu, nu avea nicio obligație.

Mămica lui a avut onoarea de a se stinge pe secția mea, sub oblăduirea mea, ajunsă la capăt de alergare istovitoare, fiind înconjurată de ei toți, de întreaga familie, (pe rând) încălcând pe alocuri niscai reguli, niscai note de ordine interioară, dar ce să-i faci, dacă vrei să fii om, azi, aici, nu poți decât să tot încalci la legi (ne)scrise ca să rămâi uman. Împotriva curentului.

Ea a fost o scumpă. Femeie scumpă. Care ți-ar fi sărutat mâna pentru că îi zâmbești când îi vorbești, sau că îi mângâi mâna – chiar dacă nu, nu face parte din fișa postului… că îi smulgi un zâmbet, mai în glumă, mai în… glumă, când ei i se părea păcat să zâmbească, ducându-și crucea grea a unui cancer care nu mai tresărea impresionat în fața niciunui tratament mai deosebit, vreo chimioterapie. Iar ea, docilă, primea toate cu mâinile deschise, și fruntea neîncrețită. Sorbind binele din fiecare om care se apropia, neștiutor, de patul ei. Neștiutor de ochii scăldați în cer prin care îi privea pe toți. Și nu, nu era capabilă să vadă sau să creadă rău despre cineva.

Și așa l-a crescut și pe el – fiul ei. Care să mă numească azi, tocmai azi, în miez de ceas greu, încărcat de pierdere fără măsură, minunată. Cu ochii plini de lacrimi că cea care-l iubise cum numai ea știuse, plecase, tiptil, departe. Să fie liniștită și senină înaintea Celui pe care L-a iubit cum a știut. Iubindu-i pe toți ceilalți din jur. Și ungându-i în bunătatea ei, cu bunătate. Dar din dar se face rai. Dar și bunătatea din bunătate se iscă, se naște, se crește, se aruncă, sămânță, în sufletul celuilalt.

De asta sunt eu (sau am fost azi, preț de câteva clipe…) minunată. Pentru că ea a fost – minunată. Și am învățat un lucru – „oricine va zice fratelui său: «Prostule!» va cădea sub pedeapsă” (Matei 5:22b). Azi am înțeles de ce. Și reversul e valabil de asemenea. Poți promova răul, dar poți promova și binele în egală măsură, sau chiar mai mult. Pentru că merită. Pentru că ești om. Și pentru că pâinea aruncată pe ape… se va întoarce după multe zile la tine. Pentru că, spre deosebire de om, natura nu-și încalcă legile trasate divin. Numai noi, oamenii… ne supunem mai greu. Sau deloc. Întru lărgirea Împărăției lui Dumezeu în noi. Și în cei din jur. Prin dragoste. Și bunătate.

 

 

Accidents

Things “happen”. People fall, they sin, they hurt each other… they gossip, they harm others… Some accidents “happen.”

One close friend had a car accident. Noone was seriously hurt, but his meditation on that made me think. He was guilty of that accident. Reading some text-messages on his phone while driving, one very hot summer afternoon, country-side… and hitting two other cars.

Stories like that might be “interesting” to share when you’re the victim. His wordings -“that’s easy” – while I wouldn’t ever called it easy… but when you are the guilty one… you’d rather be back to school, with your teacher punishing you to write 100-times (or more!) “I’ll never use my cell-phone while driving” than re-telling your own failure to each curious inquierer… again and again… Seeing yourself as the one to blame, eyes tearfully dropped at feet-level… and then, standing with all the Church at Lord’s Supper, not seeing you worthy to be part at it, other then by falling with your face in the dirt at the feet of the Cross… and weepingly singing that great old hymn Amazing Grace… Being forgiven. Having lost a car, a reputation, a driver license… but being humbled and washed in Jesus’ blood, at the Cross. Again. To go then, and sin no more.

Spoiler Alert: You’re Going to Die

Just found this post. Great one! Made me grateful for this day. For all the people I am blessed with in my life. And for all the people that are hard to love. They need my love the most… Grateful for my Lord Jesus!

Spoiler Alert: You’re Going to Die

It is humanity’s best kept secret. We all know we’re going to die. But few of us really believe it. Even fewer live our lives as if we understand it.

Ask yourself: If you knew you were going to die one year from now, would you live your life differently?

I know I would.

I would savor every moment, cherish every breath of air, notice every blade of grass. I would live like the people I most love are the people I love most. I would stop complaining and criticizing and feeling sorry for myself. I would live to make their lives better, and wouldn’t wait to hug them and hold them and tell them how much they mean to me. I would stop worrying about what strangers think. I would re-read the books that made me happiest and listen to music that makes me want to dance. I would live as if I knew I were going to die.

Sometimes we do know when our days are numbered; but by then it’s often too late. By the time we get the “months to live” prognosis, we’re often feeling too sick and tired to live like we were dying.

Here’s the thing. Most of us aren’t going to die a year from now. But we’re all going to die, maybe in five years or maybe in 50.

So take a moment every day to be grateful for this day, and live as if you knew your days were numbered.

Because they are.

My Instruction Manual

It is humanity’s best kept secret. We all know we’re going to die. But few of us really believe it. Even fewer live our lives as if we understand it.

Ask yourself: If you knew you were going to die one year from now, would you live your life differently?

I know I would.

I would savor every moment, cherish every breath of air, notice every blade of grass. I would live like the people I most love are the people I love most. I would stop complaining and criticizing and feeling sorry for myself. I would live to make their lives better, and wouldn’t wait to hug them and hold them and tell them how much they mean to me. I would stop worrying about what strangers think. I would re-read the books that made me happiest and listen to music that makes me want to dance. I would…

View original post 102 more words