O usa. O poveste

via Ex silentio (1) — Vultureşti

Câte mâini au mângâiat-o? Sau în grabă au îmbrâncit-o?

Câte vânturi au despuiat-o de „roșu”?

Câți ochi i-au citit vechile afișe?

Și pe unde s-a rătăcit, ignorată, bucata de clanță a cărei umbră va rămâne adânc imprimată în istoria acestei uși… intrare sau ieșire spre o altă lume?

Și praful, praful acela… despre câte tristeți și veacuri apuse ar dori să grăiască?

Zu oft treten wir unaufmerksam einer Tür die Schwelle… um einfach unseren Weg und unsere Wünsche zu folgen. Unaufmerksam auf all das Leben das uns umgibt… Unaufmerksam auf die Tür selbst, auf ihre Geschichte.

Multumesc, Doru. Sehr schön!

 

Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine

Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine
mai mult ca floarea veșnică de stânci,
să uit de ani, de lume și de mine
privind adânc în ochii Tăi adânci.

Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine
ca pe-un levit de altarul său divin,
să n-am nici plug în văi, nici holde pline,
ci Tu să-mi fii și pâine-n veci și vin.

Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine
din visul meu să nu mă mai deștept,
să simt și slava zărilor senine
și inima de om ce-Ți bate-n piept.

Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine
ca pe-o ființă smulsă de la greu;
ridică-mă din valea de suspine
și ascunde-mă cu Tine-n Dumnezeu.

 

COSTACHE IOANID

Singur

Stai după câte o noapte și cântărești viața. După câteva ciocniri dureroase cu tot ce e mai „bun” în oameni pe care-i cunoști, cu care lucrezi de… ani de zile, toți cu câte o poveste în cârcă (este vreunul fără? ni s-ar putea părea așa, dar ne înșelăm), te gândeşti că parcă azi ai vrea să fii singur. Să nu mai fie picior de om pe aproape. Doar tu şi…

Doar tu şi atât.

Poate să îţi fie, în câte o zi, „destul” de atâta omenire în jurul tău și să vrei liniște? Poți fi inundat de „prea mult” om? „După ce a dat drumul mulţimilor, Isus S-a urcat pe munte, doar El singur, ca să se roage. Se înserase, iar El era singur acolo” (Matei 14:23). Avea nevoie să fie singur. Ca să se roage. Să elibereze poveri. El, Omul. Lui Dumnezeu, Tatăl. Să adune puteri. De la El, Tatăl. Să-I asculte șoapta, blândă, și plină de dragoste, pentru că drumul ce I se așternea înainte nu avea să fie nici neted, nici presărat cu prea multe tandrețuri. Ci cu tot ce e mai „bun” din toți cei din jurul Său. El știa… La fel e și mie azi. Dar El privea, și iubea. („Privindu-l, Isus l-a iubit” – Mc.10:21). Eu adesea privesc… și atât.

Fără zdrobire nu este rost de curăţire. Fără zdrobire nu este rost de creştere. Chiar dacă eu aş prefera altfel. Pentru că ar fi mai plăcut altfel. Dar nu mi-ar fi de folos.

 

Coroană de flori alunecată în țărână

De pe mândru creștet

Ofilite acum, făr’ de fală

Privesc, cernite, spre cer.

De-acolo veni-va din nou El.

Ca să mă elibereze de mine.

Și tot ce mă apasă.

Să-mi dea Viață. Deplin.

A.R.

10.08.2017