Singur

Stai după câte o noapte și cântărești viața. După câteva ciocniri dureroase cu tot ce e mai „bun” în oameni pe care-i cunoști, cu care lucrezi de… ani de zile, toți cu câte o poveste în cârcă (este vreunul fără? ni s-ar putea părea așa, dar ne înșelăm), te gândeşti că parcă azi ai vrea să fii singur. Să nu mai fie picior de om pe aproape. Doar tu şi…

Doar tu şi atât.

Poate să îţi fie, în câte o zi, „destul” de atâta omenire în jurul tău și să vrei liniște? Poți fi inundat de „prea mult” om? „După ce a dat drumul mulţimilor, Isus S-a urcat pe munte, doar El singur, ca să se roage. Se înserase, iar El era singur acolo” (Matei 14:23). Avea nevoie să fie singur. Ca să se roage. Să elibereze poveri. El, Omul. Lui Dumnezeu, Tatăl. Să adune puteri. De la El, Tatăl. Să-I asculte șoapta, blândă, și plină de dragoste, pentru că drumul ce I se așternea înainte nu avea să fie nici neted, nici presărat cu prea multe tandrețuri. Ci cu tot ce e mai „bun” din toți cei din jurul Său. El știa… La fel e și mie azi. Dar El privea, și iubea. („Privindu-l, Isus l-a iubit” – Mc.10:21). Eu adesea privesc… și atât.

Fără zdrobire nu este rost de curăţire. Fără zdrobire nu este rost de creştere. Chiar dacă eu aş prefera altfel. Pentru că ar fi mai plăcut altfel. Dar nu mi-ar fi de folos.

 

Coroană de flori alunecată în țărână

De pe mândru creștet

Ofilite acum, făr’ de fală

Privesc, cernite, spre cer.

De-acolo veni-va din nou El.

Ca să mă elibereze de mine.

Și tot ce mă apasă.

Să-mi dea Viață. Deplin.

A.R.

10.08.2017

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s