O fereastră… (One window…)

via Bună-vă dimineața-vă! — Vultureşti

Din când în când, te trezești îndrăgostit. Privești o imagine și pur și simplu te trezești îndrăgostit! 🙂 De mesaj, de mesajul pe care ea, imaginea, o are înspre inima ta, șoptit ușor.

Începi fiecare zi într-o naivitate totala, plin de planuri și gânduri, fără să știi, de fapt, dacă apuci să îi vezi apusul.

Te năvălești înainte. Și dacă nu apuci să te oprești la timp, te ciocnești de tăvălugul zilei și apoi încerci să te aduni, cioburi-fărâme de pe caldarâm, și pășești acum mai sfielnic, dar mergi înainte.

Privești spre lume dinspre lăuntrul tău mai mult sau mai puțin luminat. Dar Lumina e întotdeauna acolo. Depinde cum privești.

Și e rost de mai bine. De Har. În mijlocul oricărei situații, oricât de pline de nebunie și neînțeles ar părea.

Vei fi lovit. Iar și iar. Cel mai adesea, fără voie. Și câteodată, cu toată răutatea posibilă.

Dar este Har. Harul de a vedea țâșnind Binele în mijlocul răului. Pentru că lucrurile acestei lumi încă nu au ajuns la capăt. Și până întreaga Facere își va da ultima suflare, este speranță. De Har.

Mulțumesc pentru îndrăgostirea de vineri. Fără ea, cine știe cum aș fi intrat în sfârșitul ăsta de săptămână.

 

English version:

From time to time, you simply find yourself fallen in love. You watch one image, and just like that, you are in love! 🙂 You fall in love with its message, the message that image tenderly whispers over your heart.

You’re starting each day with a complete naivety, full of plans and thoughts, without actually knowing if you’d reach the sunset..

You’re throwing yourself ahead. And if you don’t manage to stop just in time, you’re colliding with the day’s roller, and then you try to recollect your soul’s shards from the ground, and now your walking more trembling, but you keep going on.

You watch the world from your inside, more or less lightened. But the Light is always there. It just depends how you look.

And there are better things to come. There is Grace. In the middle of any situation, as mad as it might be.

You will be hit. Again and again. Mostly, without someone’s will. And sometimes, with all the imaginable malice.

But there is Grace. The Grace to see the Good errupting in the middle of evil. Because this world is not yet at its end. And till the last breath of this creation, there will be hope. For Grace.

Thank you for this Friday-falling-in-love. Without it, who knows how I may have entered this end of week.

Pierdere

 

Image: of loss and grief

Image 2012 © Kris Trappenirs

Pierderea, sau ce înseamnă să nu mai AI ceea ce știai (credeai) că ai și, de fapt, nu este al tău și nu a fost niciodată.

Tindem să privim la persoane și lucruri ca și ceva de la sine înțeles, ceva ce se cade și cuvine să existe în viața noastră, și nu ne ostenim să arătăm nicio brumă de recunoștință. Sau învățăm recunoștința în lecția grea a frângerii mâinilor de „după,” în regretul că nu am știut a prețui acel „ceva” mai bine, mai cu grijă… că n-am știut să prețuim vremea ce am avut-o alături, ce ne-a fost dată, cu dărnicie, din viața cuiva drag.

Cum treci prin pierdere? Cum se schimbă inima mea după ce și-a sângerat tristețea în vreun cotlon ascuns de suflet? Cum își învață lecția? Cum învață ea să socoată de-acum una, alta ca fiind deloc de la sine înțeles…? Cum ieși de pe bătătoritul drum al nepăsării și superficialului ca să iei în piept hățișul neexplorat și neobișnuit al prețuirii?

Pierderea produce durere. Iar noi, în lumea de azi, fugim de durere de parcă ar fi ciumă. Dar tocmai în acea durere este rost de vindecare… de n-ar fi, nu m-aș apuca să caut, de n-aș căuta, mi-aș refuza singura șansă de a găsi, în final de a-L găsi pe Cel care ne așteaptă căutarea… Căutați, și veți găsi, bateți și vi se va deschide… De ce să bați dacă nu vrei să pășești pragul…? De ce-ai căuta ceva ce nu-ți lipsește? …

În lumea în care trăiesc, ni se oferă toate soluțiile pentru a asigura confortul. Dar tocmai confortul acesta mă face leneșă, neatentă, nerecunoscătoare…

Cum îmi învăț inima să prețuiască?

Aleg să ies din confort. Și să ascult îndemnul abia șoptit din suflet, întinzând o mână celui căzut, o mângâiere celui îndurerat… de a uita de mine. Și de a dărui celorlalți. Pentru că este al meu doar ce aleg să dau.

Oricine va căuta să-și scape viața o va pierde… și oricine o va pierde, o va găsi. (Lc.17.33)

 

 

 

Doar femeie…

Am citit acum articolul asta. Si m-a coplesit. E atat de frumos…

Multumesc.

Multumesc pentru ca am voie sa citesc astfel de lucruri azi.

Pentru ca conteaza.

Si pentru ca oricat de multi sau putini vad, conteaza. Conteaza sa fii tu, sa te daruiesti, conteaza sa mangai cu o vorba, cu un deget, cu un gest sau o privire… si pentru ca uite, mai este cate cineva care nu a uitat sa o faca.

Multumesc.

 

Source: Doar femeie…

Echinox

Imagine similară
În piept, pe gruiuri, pasc de-a valma bezne
Deși eu duc lumini la adăpat,
Și neguri mă-nfășoară de la glezne
Spre nimbul tot mai palid, scăpătat.

Mă dor în oase râșnițe atroce
Când strâng lumina, cultivată greu,
Cu lanțuri negre, gata s-o sufoce,
Pui de-ntunerici, atacând mereu.

În firav echilibru mi-e balanța,
Având pe-un taler noapte, pe-altul zi,
Și port ca pe o boală discordanța,
Dorind s-o-nclin, dorind a străluci.

Luptând cu bezna, care, da, există
Doar când lumina are ochii-nchiși,
Rup storuri și-alung umbre ce persistă
Din amintiri cu licurici uciși.

Primind lumină, însă, din Lumină,
Pot fi, chiar dacă pare paradox,
Eu însumi zi, o zi de soare plină,
Fără-nserări. Adio, echinox!

Simion Felix Marțian
21 septembrie 2017

Dacă ai ști că azi e ultima ta zi

Dacă ai ști că azi e ultima ta zi aici, în lumea asta… cum ar fi?

Dacă ți-ar fi dat să știi… ar fi bine? ar fi rău?

Ce ai schimba?

Imagine similară

Ce aș schimba eu de aș ști…

Aș alege să zâmbesc când mă trezesc. Aș alege seninul în inimă înaintea înnourării.

Aș inspira cu nesaț aerul ăsta reavăn, de lume tristă și înlăcrimată. Pentru ultimele dăți.

Aș sorbi prelung din ceașca mea cu cafea. Caldă și aromată.

Aș mânca ușor, să nu îmi fie greu când mi-oi lua zborul.

Aș fi liniștită în trafic, pentru că în sfârșit nu mai contează să fii neapărat la timp undeva. Măcar acum nu mai face nimic dacă întârzii. Și aș trage adânc aer în piept după fiecare măgărie pe care o văd pe drum și care mi se întâmplă la volan, știind că acuși, acuși, n-o să mai fiu acolo să le îndur, aproape neputincioasă.

Aș frunzări la un moment dat printre toate numerele de telefon ale câtorva dragi cu care nu am mai schimbat nicio vorbă de curând… sau de ani…

Aș merge pe malul mării… dacă aș mai avea timp de așa ceva…

Aș zâmbi mai des. Sau aș zâmbi tot timpul.

Aș asculta muzică, aș cânta puțintel la pian, a nostalgie.

Mi-aș strânge copiii în brațe. Și pe dragul inimii mele l-aș mai săruta o dată. Cu drag. De rămas bun.

Și aș plânge încetișor, pe înserat, de-aș ajunge acolo.

După soarele care mi-e atât de drag, după seninul din cer, după blănița moale a pisicii ce mi se încurcă între pași uneori, după căldura și dragostea ce am primit-o din puține, foarte puține relații.

Mi-aș deschide mâinile larg, și ochii. Să văd totul bine-bine. Să nu-mi scape nimic. Și aș pleca. Ușor. Tiptil. Și m-aș ascunde în brațele lui Isus. Și m-ar ține strâns, aproape de inima Lui, și m-ar duce Acasă. În odihna Lui.

Lacrimile

LACRIMILE

de Lucian Blaga

 

Cand izgonit din codrul vesniciei
întâiul om
trecea uimit si-ngândurat prin codri ori pe câmpuri,
îl chinuiau mustrându-l
lumina, zarea, norii  –  şi din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul  –
şi omul cel dintâi, pribeagul, nu ştia să plângă.
Odată istovit de-albastrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil întâiul om
căzu cu faţa-n pulberea pământului:
„Stăpâne, ia-mi vederea,
ori dacă-ți stă în putință înpăienjenește-mi ochii
c-un giulgiu,
să nu mai văd
nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei și nici nori.
căci vezi  –  lumina lor mă doare”.

 

Și-atuncia Milostivul într-o clipă de-ndurare
îi dete  –  lacrimile.

Mi-am adus aminte de superba poezie, aceasta, citind un articol de suflet, pentru suflet… articol original – https://wordpress.com/read/feeds/416191/posts/1597370443

Asta ca să știu să prețuiesc vremea de plâns. Care își are rostul ei.

Pray with us!

Original Romanian article: here  Familia Bodnariu: Va rugam sa postiti si sa va rugati impreuna cu noi — CrestinTotal.ro

Please, pray and fast with us, for a dear family, who will go through a 4-day trial these days, fighting to regain their four children. It is almost one year since their children have been taken from them by Norway’s Barnevernet. May God soften the stubborn hearts, may He distroy this system, or whatever is necessary to bring these children back in their families, these four and all the other thousands which were carried off their families without a sound reason.
So far, they’ve lost all they could loose, but not their hope and trust in Jesus Christ! We believe that God can turn about any situation and do them justice, for His Name’s sake.

The Bodnariu Family

https://www.facebook.com/Norway-Return-the-children-to-Bodnariu-Family-