Dacă ai ști că azi e ultima ta zi aici, în lumea asta… cum ar fi?
Dacă ți-ar fi dat să știi… ar fi bine? ar fi rău?
Ce ai schimba?
Ce aș schimba eu de aș ști…
Aș alege să zâmbesc când mă trezesc. Aș alege seninul în inimă înaintea înnourării.
Aș inspira cu nesaț aerul ăsta reavăn, de lume tristă și înlăcrimată. Pentru ultimele dăți.
Aș sorbi prelung din ceașca mea cu cafea. Caldă și aromată.
Aș mânca ușor, să nu îmi fie greu când mi-oi lua zborul.
Aș fi liniștită în trafic, pentru că în sfârșit nu mai contează să fii neapărat la timp undeva. Măcar acum nu mai face nimic dacă întârzii. Și aș trage adânc aer în piept după fiecare măgărie pe care o văd pe drum și care mi se întâmplă la volan, știind că acuși, acuși, n-o să mai fiu acolo să le îndur, aproape neputincioasă.
Aș frunzări la un moment dat printre toate numerele de telefon ale câtorva dragi cu care nu am mai schimbat nicio vorbă de curând… sau de ani…
Aș merge pe malul mării… dacă aș mai avea timp de așa ceva…
Aș zâmbi mai des. Sau aș zâmbi tot timpul.
Aș asculta muzică, aș cânta puțintel la pian, a nostalgie.
Mi-aș strânge copiii în brațe. Și pe dragul inimii mele l-aș mai săruta o dată. Cu drag. De rămas bun.
Și aș plânge încetișor, pe înserat, de-aș ajunge acolo.
După soarele care mi-e atât de drag, după seninul din cer, după blănița moale a pisicii ce mi se încurcă între pași uneori, după căldura și dragostea ce am primit-o din puține, foarte puține relații.
Mi-aș deschide mâinile larg, și ochii. Să văd totul bine-bine. Să nu-mi scape nimic. Și aș pleca. Ușor. Tiptil. Și m-aș ascunde în brațele lui Isus. Și m-ar ține strâns, aproape de inima Lui, și m-ar duce Acasă. În odihna Lui.
Arinuck ptl 