O usa. O nouă poveste

via Bună-vă dimineața-vă! — Vultureşti

Soarele se prelinge, miere, pe lemn mângâiat de vânturi și ploi, și ani ce s-au perindat, nemiloși, peste el. Fibre netezite de atingere de om, metal rătăcit intre esențe, lemn brut ce separă lumi, închide sau deschide drumuri, încheie povești sau le naște.

O ușă, între o lume și alta. Între un dor și altul. De-i căuta, de-i bate, o deschide-o o mână caldă de om. Ce așteaptă, poate, să fie găsit.

O toamnă-poveste, cu gâze plutind leneșe printre raze somnoroase, în ceas de amiază…  Cu suflet ostenit lenevind între frunze ce n-apucară încă să cadă… așteptând parcă momentul golirii, al stingerii, al zborului de pe urmă,  în călătoria lor spre țărână, în călătoria lui spre lut, pentru desfaceri de cort și eliberări de robii… pentru o lume nouă, curată, unde n-o mai cunoaște nici toamnă, nici miere în soare, nici gâze alene, nici uși bătute de vânt, de ploi și de ani nemiloși… ci doar uși imaculate și noi, ce nu vor mai cunoaște vreodată treceri de vremi peste ele. Dar nici recunoștința celui istovit de păcate și dureri ce să le deschidă întru mântuire-ușurare a căutării, întru întâlnire mult râvnită – cu El, singurul ce poate umple acel pustiu până se revarsă în afară. Har. Pentru cel care caută. Prin Cel care așteaptă, cu dor, să Se lase găsit. Dumnezeu – Dragoste.

Mulțumesc, Doru, pentru inspirație. Din nou!