Brânduşe de toamnă, de prin fânețele Apusenilor. Bucurie de vară pitită în potire violet, curtate de albine neobosite. Căldură revărsată în suflet. Clipe pline de tihnă şi rost. Alături de toți dragi ai mei. Cuibărită la pieptul lui Dumnezeu. Zumzăind închinare naivă, de copil, în inimă. Poate fi raiul mai mult de atât?
De câte ori trecem oare pe lângâ astfel de frânturi-şoapte din altă lume? Orbiți de durere, suferință, tristețe sau chiar bucurie trecătoare…
Îmi deschid ochii azi, mari, ca să VĂD frânturile de rai de lângă mine, comorile ascunse bine-bine sub straturi de haine şi dezamăgiri. Sub poveri de veşti necurmat proaste. Sau bune…? Ne-am rătăcit ochelarii pe undeva, i-am uitat poate pe creştet. Sau undeva pe vreun raft prăfuit de amintiri. De nu mai ştim să deosebim curat şi cuminte răul de bine şi veşnicia de ce e trecător.
Toamnă îmbelşugată de mulțumire şi privire înțărcată în rost!
Arinuck ptl 