Dezamăgirea

Imagini pentru disappointment

sursa: 7DisappointedSaints

Ce este dezamăgirea și de ce ne afectează atât de mult? Deziluzie (adică o curățire de iluzii… ceea ce pare a fi un lucru bun, nu?), decepție (înșelarea speranțelor, încrederii, așteptărilor…) – nimeni nu o dorește, dar nu scapă nimeni fără să o cunoască, măcar un pic, pe-aici, în lumea asta ce stă să se stingă.

Distruge relații, ne distruge încrederea în noi înșine, ne răpește toată bucuria și pacea, și infiltrează toate cotloanele vieții cu amărăciune…

De ce? Cât de mare e puterea omului de lângă mine asupra mea?

„Nenorocit cel ce-și pune încrederea în om… cel ce se sprijină pe un muritor” (Ieremia 17.5) dar putem altfel? Există așteptări legitime și altele mai puțin legitime? Există doruri și dorințe pe care este cuminte să le îndreptăm asupra oamenilor? Și legitimitatea asta, ne dă ea dreptul să devenim revendicativi și apoi să suferim (tăcut sau vocal) dezamăgiți de faptul că celălalt nu s-a ridicat la înălțime… înălțimea așteptărilor…?

Am învățat de-a lungul anilor că este tentant să fac din om receptaculul așteptărilor mele pentru că este aproape, este tangibil, și dacă îmi mai este și drag, atunci să facă bine să mă prețuiască și el pe mine, și să îi fiu și eu dragă. Dar dacă nu e așa… cum de mă opresc să îl mai îndrăgesc?

Să iubesc necondiționat… și poate că aici deschid cutia Pandorei. Pentru mine. Pot? Pot iubi necondiționat? Ce dragoste este aceea dacă nu este răsplătită cu dragoste? Sau poate că prea mă uit la răsplată și nu am răbdare să o aștept, și să nu încetez să iubesc, chiar dacă răspunsul întârzie să apară, sau să îl deslușesc eu. Pentru că nu mă pot opri să cred că bunătatea naște bunătate, blândețea naște blândețe, și dragostea – naște dragoste. Acea dragoste care contează. Nu neapărat eros, dar cu siguranță agape.

„Dragoste cu sila nu se poate.” Adevăr? Poate că nu. Nimeni nu mă poate împiedica să iubesc. Nimeni în afară de mine. Eu mă pot împiedica – atunci când aleg să NU iubesc, ca „răsplată” la dezamăgire, la supărare, la neiertare, la răutate, atunci când aleg „ochi pentru ochi” în loc de „binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor care vă urăsc, rugați-vă pentru cei ce vă fac rău (vă asupresc)” (Matei 5.44), „nu întoarceți nimănui rău pentru rău…”

Și știu că eu nu pot. Nu pot așa. Dar El – Dumnezeu – poate. El poate iubi, cu duioșie, tot omul greu de iubit, tot omul care îmi greșește, iar când simt împunsătură de dezamăgire, durere stingheră în suflet, știu că El a trecut pe aici. Și mă ține de mână chiar acum, când trec din nou, prin valea celor care se leapădă de mine (și implicit de El…), prin valea celor care mă părăsesc (și implicit Îl părăsesc și pe El, din nou…), și pare cunoscut. Drumul dinspre Ghetsimani, drumul ce duce la Cruce. Drum singuratic, fără aglomerații, fără îmbrânciri… dar cu atâta blândețe și umilință, care crește în mine dragoste fără condiții, fără condiționări, fără răsplăți… dragostea Lui, pentru mine și prin mine, către ceilalți.

Dezamăgirea e inevitabilă. Dar nu și alegerea mea de a rămâne acolo.

Un sfârșit de săptămână frumos și cuminte.

 

4 thoughts on “Dezamăgirea

  1. Un punct de vedere si o analiza perfect obiectiva,frumos exprimata în cuvinte.
    De mergi zilnic cu Dumnezeu,
    prin valea mortii si pustiul lumii insipid,
    nicicând nu te va atinge nici un rau
    si niciodata nu vei fi dezamagit !
    Zile senine,în Suflet, doar bine !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s