O ușă. Vremuri…

sursa aici

despre timp și vremuri, nu pot spune destule. întotdeauna mai rămâne un pic de loc de… încă puțin. dacă e să privesc viața mea, care poate o apuca niște zeci de ani, pare o nimica toată pe lângă imensitatea unei veșnicii căreia nu îi simt și nu îi înțeleg marginile. pentru că cel mai probabil nu le are. dacă e să privesc la clipa de față, și să mă gândesc că mai bine de un miliard (!) s-au și scurs deja… și poate or mai urma încă câteva sute de milioane, sau doar câteva sute… ce contează una în plus sau în minus? probabil nu mult, decât dacă e să contempli la forța pe care o poate avea o singură clipă de a schimba – de a întoarce cu totul direcția în care tocmai mă îndrept. o clipă poate schimba mersul vieții mele, îl poate curma – de i se cere asta de Sus. de către El. pentru că am învățat că clipele sunt cuminți și se supun. cu oamenii e mai greu. am învățat că inima mea e cuminte și se supune și ea. bate iar și iar, zi de zi de la capăt parcă, nesăturându-se să tot numere bătăi, să tot măsoare minutele cu bătăile ei, un timp ce se apropie de sfârșit, și mie, și lumii, spre eternitate, locul acela unde razele soarelui nu mai alunecă distanțe de necuprins pentru minte pentru a mângâia suprafață netezită de mâini bătătorite. când frumusețea nu mai e pieritoare. și lacrima nu se mai rostogolește – pentru că nu mai există timp ca ea să se nască. și nici timp să se prelingă pe obraz trist. mângâierea soarelui pe ușă frumoasă mă cheamă să alin durere acum. să întind mâna spre Bunătatea ce îmi răscoleşte căinţă în suflet. până încă se mai poate zice astăzi. până încă mai pot privi în urmă la un ieri, și mâine încă are sens încolțit în mintea mea. în așteptare.

mulțumesc frumos, Doru! schon wieder! can’t help myself.

4 thoughts on “O ușă. Vremuri…

    • 🙂 mă alinta cândva străbunica mea, într-adevăr. Mă cuibăresc uneori aici, scriind, sau descoperindu-vă pe voi, suflete frumoase, de parc-aş zăbovi iar cu creştetul în poala ei. Nicăieri n-am mai reuşit să găsesc tihna aceea. Acolo, şi aici. 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s