Cât de ciudată poate fi lumea asta în care trăim.
sursa America’s opioid epidemics is worsening (The Economist)
Unii… suspină în durere. Alții… au gustat cum e fără durere. Și au alunecat dincolo de pragul controlului… și le dau medicilor și farmaciștilor lor mari dureri de cap. E greu să discerni, ca medic, cine are durere, și cine așteaptă cu o rangă în sacoșă să te convingă că îl doare.
Am tratat dureri răvășitoare. Dureri care au fost spulberate de morfină. Am tratat dureri sfâșietoare, pe care nu le încăpea scala analog vizuală (pe care se presupune că un pacient ar trebui să își evalueze intensitatea durerii, pentru a o transpune într-un limbaj tehnic, aproape matematic, ca să înțelegem și noi, ăștia ne-subiectivii, oamenii obiectivi, care avem armele de înfrângere a suferinței lui în mâinile noastre…). Dar am consiliat și colegă care cu mare ingeniozitate a reușit să scape dintr-un cabinet în care un pacient care locuia prin subteranele orașului, fără familie sau oameni care să îl îndrăgească prea mult, o înghesuise într-un colț, amenințând-o cu o rangă ce se ițea din sacoșa lui cea de toate zilele… că dacă nu îi dă rețeta, îi arată el cum se face medicină. Mda, România. Jandarmii… sunt undeva, în spațiul mioritic, ușor de identificat dar mai greu de găsit când ai mai mare nevoie de ei. Sau să spun despre noaptea în care un aparținător furios că tatăl său, terminal, nu este tratat cum se cuvine și nu se face tot ce se poate – un om care nu accepta că tatăl său, suferind de o boală incurabilă, ajuns la finalul vieții, refuzase luni la rând intervențiile care îi fuseseră oferite, recomandate… amenința agresiv asistenta aflată singură la acel moment în secția noastră… iar la amenințarea ei că va chema jandarmii, să rămână stupefiată la replica acestuia, „Cheamă-i. Cine crezi că vine? Eu sunt jandarmul pe care vrei tu să-l chemi!!” Mda. De plâns. Pentru unii, de râs. Numai să nu fii în pielea asistentei lăsate la cheremul unuia gata să o snopească… sau a medicului care în mulții ani în care s-a zbătut să se formeze, numai cursuri de auto-apărare nu a făcut… karate, ceva. Mda. Poate că e nevoie de puțină consiliere după ce termini facultatea și îți alegi specialitatea, sau înainte de facultate? Nu știu. Știu doar atât, că trăiesc într-o lume pe care în câte un moment – ca acesta – o înțeleg tot mai puțin. Și după ce mă consum serios să conving oameni-medici că au voie, că au dreptul (în țara asta minunată) – să prescrie morfină, dau peste articole cutremurătoare, despre pacienți cărora li se refuză onorarea unei rețete care li se cuvine, (și numai cine nu a avut o durere cronică severă poate să nu înțeleagă despre ce vorbesc…) o lume în care unii cerșesc dreptul de a avea disponibilă și accesibilă morfina (cam 75% din tot globul…) iar alții, au alte probleme, mai rafinate, riscul de addicție la consumatorii cronici de morfină sau produse similare… știm și noi despre ce vorbesc ei, dar parcă e halucinant să limitezi dreptul pacientului la tratament, mai ales când se știe că principalul pericol pentru durerea cronică netratată este atrofia cerebrală și implicit riscul de demență… și nu sunt povești. Despre asta, cândva, altă dată.
Articolele despre care vorbeam: (urmează traducerea lor pe blogul frate Paliația pentru toți)
https://www.chronicmom.com/2017/10/people-with-chronic-pain-did-not-cause-the-opioid-epidemic.html/
https://www.chronicmom.com/2017/08/taking-opioids-for-chronic-pain-isnt-addiction.html/
https://www.chronicmom.com/2016/11/a-day-in-the-life-of-an-opioid-addict.html/
Arinuck ptl 