Cel mai important lucru pe care să îl cauţi într-o biserică

Absolutely brilliant, healthy vulnerability, being at home in community.

Articol original aici.

Cel mai important lucru pe care să îl cauţi într-o biserică

small-church-340x509

Atunci când eu şi Britt ne-am mutat în SUA, a trebuit să ne obișnuim cu o mulțime de lucruri noi. Chiar și Brittany care este americancă, a trebuit să se readapteze, după ce și-a petrecut un sfert din viață trăind într-o țară străină. În multe sensuri, a fost mult mai greu pentru ea.

A trebuit să ne obișnuim cu multe lucruri, inclusiv banii cei ciudați, condusul mașinii în linie dreaptă mile în șir și să nu poți da o fugă pe jos până la supermarket ca să îți cumperi o cutie cu clătite. Fie ieși în oraș cu mașina, fie le pregătești acasă. Și eu care credeam că aceasta este America, țara tuturor posibilităților. Se pare că nu.

Dar în final ne-am acomodat, ne-am obișnuit la frigul imposibil, am reluat legătura cu prieteni vechi, ne bucurăm puțin prea des la Chili’s și am găsit și locuri de muncă pentru a ne simți normali și că suntem la noul nostru acasă. Avem rude și aici, și în fosta noastră țară, care ne-au sprijinit în moduri incredibile, inclusiv financiar și literal, oferindu-ne un acoperiș deasupra capului.

Însă a existat un element din viața noastră de dinainte care nu a mai fost la fel de ușor de reprodus. Și anume biserica.

Proveneam dintr-o biserică mică și tânără (după standardele americane) într-un oraș unde ne întâlneam la fiecare pas și unde te puteai duce pe jos sau cu bicicleta unde doreai. Ne-am mutat în Detroit-ul metropolitan, unde literalmente ai nevoie de o mașină sau stai acasă și te uiți în neștire la reclamele de la televizor, întrerupte ocazional de câte o emisiune TV.

Ne doream exact ce avusesem înainte. Ne-am găsit o cafenea pentru toate zilelle, dar atunci când am intrat în ea, nu ne mai întâlnim cu prietenii noștri la fel de des. Pur și simplu nu mai este același lucru. Nici nu am încercat prea tare să căutăm o biserică.  Încercam câteva luni aici, apoi acolo, chiar mergeam două săptămâni la rând în același loc, dar ceva ne împiedica oarecum să ne oprim. Poate că erau lucruri mărunte, precum faptul că ușierul îmi spunea să zâmbesc când intram în biserică. Mi-a fost greu să nu îi răspund că tocmai îmi murise (cineva drag), chiar ieri.

Eu unul, pur și simplu nu mai eram interesat în a merge la biserică. Mi-era foarte bine fără ea.

Sunt multe motive din care oamenii rămân într-o biserică. Mărimea este unul din ele. Uneori o biserică poate fi atât de mare încât să te pierzi în ea și nimeni să nu te observe. Perfect. Altele, sunt prea mici, și toți știu tot ce se întâmplă în viața ta. Mdaa. Din nou, unele biserici sunt atât de mari încât te poți simți rătăcit și nebăgat în seamă. Singur. Apoi, din nou, pot fi atât de mici încât să știi tot ce se petrece în viețile celor din jur, un fapt care poate crea intimitate și o vulnerabilitate sănătoasă.

Alții rămân din cauza muzicii. Fie nu se cântă suficient Hillsong, fie cântă prea mult Hillsong. Cântă imnuri minunate, care te fac să te înfiori, de Wesley și Newton, sau intonează aceleași plictisitoare și vechi imnuri de Wesley și Newton.

Și apoi, desigur, mai este stilul de predică. Pastorul predică din Biblie. Sau Pastorul predică doar din Biblie. E calvinist, luteran, penticostal, non-denominațional. Noi suntem o biserică biblică. Nu, noi suntem o bisetică biblică.

Sincer, cu toții știm desigur că factorul cu adevărat decisiv în orice biserică ar trebui să fie cafeaua.

Însă pentru mine, nici unul din lucrurile acelea nu este important. Sigur, am un stil muzical care-l prefer, și da, mărimea contează, și desigur, teologia pastorului poate fi crucială, dar toate acestea nu sunt factori hotărâtori. Nu pentru mine, cel puțin. După cum îmi spunea și prietenul meu Dan, de curând, avem acces la atât de multe cărți și predici online, oferite de învățători și predicatori fantastici, dacă chiar ne dorim să fim provocați și să facem niște exerciții intelectuale. De asemenea, muzica s-ar putea să nu îmi placă, dar cui îi pasă, dacă am acces la orice alt gen muzical care simt că îmi vorbește într-un mod real.

Toate lucrurile acestea le putem obține oriunde, oricând.

Toate acestea sunt lucruri despre care constatăm la sfârșitul unei zile că ne bucură și ne împlinesc prin simplul fapt că le consumăm.

Un lucru care este puțin mai delicat este comunitatea.

Pentru că comunitatea nu poate fi consumată. Ea trebuie experimentată.

Poate că uneori nu îmi va plăcea stilul de muzică sau predica, dar dacă nu sunt într-un grup de oameni cu care să pot fi cu totul deschis și onest, nu prea văd rostul bisericii. Nu mă refer la stilul acela fals de deschidere și onestitate pe care îl încurajează majoritatea bisericilor. Mă refer la biserica unde mă pot duce și spune cuiva, „Sunt convins că lui Dumnezeu nu-I pasă deloc,” sau unde să îmi pot demonta credința fără ca cineva să simtă nevoia să sară să mă „salveze.”

Sau comunitatea unde petrecem timp împreună și luăm masa împreună, fără să simțim nevoia de a le face spirituale, cât timp însuși actul de a mânca împreună este un act suficient de spiritual în sine.

Ne-a luat ceva vreme mie și lui Britt până am găsit așa ceva. Am știut în inima mea, dar momentul când am  știut sigur de tot a fost momentul când m-am dus în biserica aceasta singur, într-o duminică de curând, și nu m-am simțit încordat când am intrat. Dacă m-ați cunoaște, ați ști că asta nu e ușor deloc. Am nevoie de prezența protectoare și sigură a cuiva în care să am încredere în majoritatea situațiilor sociale. Faptul că am putut face acest lucru singur, mi-a arătat că oamenii cu care încheiasm prietenii și legături în ultimele luni, nu erau oameni de care să simt că trebuie să mă protejez în vreun fel.

Însuși faptul că nu mi-am dat seama de asta pe moment, ci doar mai târziu, a fost singurul lucru de care aveam de fapt nevoie să știu că eram acasă.

Mă simt ca și când nu sunt silit să mă potrivesc într-o anume nișă teologică. Nu simt că sunt obligat să îmi placă un anumit stil muzical. Nu simt că trebuie să fiu adeptul anumitor branduri. Nu trebuie să mă îmbrac cumva anume.

Această experiență este cu totul nouă pentru mine, și îmi place.

Este speranța mea ca toți să puteți găsi așa ceva. Și desigur, pentru unii, lucrurile care nu mai sunt la fel de importante pentru mine, sunt critice. Înțeleg. Dar asta nu înseamnă că ei greșesc și eu am dreptate..

Însă în final, după cum ne amintește acel minunat cântec al anilor 90, muzica încetează. Predica se încheie, sau se termină cafeaua și gogoșile. Scena este demontată, reflectoarele se sting iar ușile se închid pentru încă o săptămână.

Acele lucruri mărunte ale vieții din cele 6 zile care urmează sunt cele care ne ajută cu adevărat să descoperim unde suntem acasă. Acolo comunitatea este esențială. Sper că veți găsi și voi ce am găsit noi. Dacă doriți să vă alăturați nouă, anunțați-mă. Dacă nu, e ok. Creați-vă propriul vostru acasă. Întrebați pe careva, cum te pot ajuta? Pregătește o masă caldă, ai grijă în vreo după-masă de copiii cuiva (cu permisiunea lor). Pune-ți brațul pe după umerii cuiva care plânge. Nu încerca să îi repari. Nu vorbi. Sau vorbește. Fă lucruri de felul acesta și mai devreme sau mai târziu, îți vei da seama că ai găsit ceva profund.

Erai în biserică în tot acest timp.

5 thoughts on “Cel mai important lucru pe care să îl cauţi într-o biserică

  1. Interesant mod de a privi lucrurile. Din punctul meu de vedere, cel mai important lucru într-o biserică este să te regăsești împreună cu Dumnezeu, în toate ipostazele sale. Cred că în biserică trebuie mai mult să simți decât să faci. Comuniunea mi se pare că trebuie să fie spirituală și mai puțin materială. Poate părea superficial, dar este ceea ce cred.

    • Sunt de acord, pana la un punct. Comuniunea mea cu Dumnezeu nu o limitez la un spatiu oarecare, si vorbesc despre biserica drept trup, viu, al lui Hristos, unde nu se poate sa nu simti, dar daca nu si “faci”… vorbim de disfunctii medical, la fel cred ca vorbim si eclesial. Comuniunea cu cei de-o credinta, dincolo de spatiul traditional ortodox… hm. Este o lupta si o cernere teribila. Si falsitatea (ipocrizia) din spiritualul actual… e la fel de “mormant varuit” ca si in zilele Domnului Isus. Inima conteaza mai mult decat isi pot inchipui cei cu registre, filacterii, etc Restul, forme. Noroc ca in Ziua care va conta mai mult, nu vom chiar fi intrebati din ce biserica… ci cat om fi iubit, facand. 🙂

      • Comuniunea este importantă în biserica proprie. Eu mă refeream, după pilde, la comuniunea cu ființa umană, și împreună cu cea Divină. Eu nu vreau să duc discuția spre diferențele dintre biserici. Sunt atâtea exemple de comuniune transconfesionale, în ciuda convingerilor diferite…Soarele răsare și peste cel alb și peste cel negru, roșu sau galben.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s