Gând în pragul veșniciei

foto – sursa aici.     01.01.2018 – un început de Viață Acasă. Un final de alergare aici. Îngerii au pășit deoparte – lăsându-l să treacă pe acest om, pășind spre Tronul de Har al Celui pe care L-a iubit. Care l-a așteptat cu brațele deschise.

Despre frumusețea care nu izbește privirea. Un om.

Un om. Sprijinit în „toiag.” Unii l-au cunoscut. Altora, le-a fost părinte. Mie – mi-a fost strălucire de Dincolo. Am avut câteva clipe de Har. Lângă patul lui, cu puțin înainte să zboare Acasă. Și mi-a umplut sufletul de dor, fără să spună nimic, cum puțini au reușit rostind multe cuvinte (de prisos…). Toți vorbim din preaplinul inimii. Tot din preaplinul inimii lui a vorbit și el, prin tăcerea lui. Și s-a „întrupat” versul – „Când glasul meu n-o mai putea / suspinul meu Te-a lăuda.” Pentru că era laudă în felul în care își odihnea mâinile, era laudă în felul în care nicio vorbă necurată nu a îndrăznit a-i părăsi buzele. Smerenia locuia în pieptul lui. Și el nu s-a privit nicicând așa. Nici n-ar fi putut…

Demnitate.

Omul hrănit în Cuvânt, ridicat deasupra circumstanțelor, mereu dornic să vorbească de bine. Cred că nu putea spune nimic rău. Din prea mare drag de Domnul. Și de ai Lui.

Mi-a dăruit o lecție scumpă, într-un moment când mi-era tare, tare greu. Și când privirile nu le mai puteam ridica de la cele pământești, apăsată sub tot felul de poveri de pământ înrobit… și m-a înviorat fără să spună nimic. Fără ca măcar să mă poată localiza cu privirea. Pentru că era prea ocupat să Îl privească pe El.

Doamne, lipește-mi privirea de Tine, de cer, de capătul alergării ăsteia de aici, de jos. Și inima – răstignește-o de Cruce. Ca să uite de mine. Și să te iubească pe Tine. Cu totul.

Patina timpului

sursa – Vulturesti

Cât de uzată ţi-e inima? Unele lucruri devin mai frumoase odată cu alunecarea timpului peste ele, patina… auriul din inimă nu străluceşte nicicând mai frumos ca atunci când ai învăţat să iubeşti, pe câte unul mai mult decât pe altul, dar mai cu seama ai învăţat să iubeşti pe cel ne-iubibil, sau greu de iubit. Pe cel „aproape”… că pare la fel de importantă porunca asta ca alta alăturată ei – să iubești pe Domnul Dumnezeul tău… am ajuns azi aici rătăcind prin alte cotloane. Mda.

Sunt alte lucruri care își ascund frumusețea tocmai odată cu trecerea vremii, și trebuie de data asta să se schimbe lumina în sufletul (sau ochiul) tău ca să le vezi strălucirea aparte. Obrazul bătut de vânturi și lacrimi. Pielea pantofului purtat prea mulți ani, marcat de trecerea piciorului meu strecurat înăuntru, schimbat pentru totdeauna nu atât de un calapod, cât de mine… dar cum se schimbă fața mea – trăsăturile inimii, alături de omul care mă cunoaște mai bine ca oricine altul, și după zeci și zeci de ani… semănăm tot mai mult. Și nu doar la tabieturi. Ci și la chip. Se transformă fața mea privindu-l zi de zi. Și în câte o noapte, pe furiș. Pentru că pe cât de chipeș e flăcăul și fecioara la cei 20 de ani ai lor, la început… pe atât de ușor îi treci cu vederea zeci de ani mai la vale. Pentru că și într-un moment, și în altul, e greu să le discerni sufletul de atâta frumusețe, sau de atâta bătrânețe.

Trebuie doar să știi să privești. Să vezi. Să cauți. Și, să aștepți lumina potrivită, înăuntru, ca să poți vedea deslușit în afară.

Întotdeauna o chestiune de perspectivă.

Mulțumesc, Doru!

Too much love? It WILL kill you.

LoveSeeds

source – KaterinaLover

Is there such thing as „too much” love?

Brian May would sing so – and it is a gorgeous song, but the lyrics… painful ones. Sure… painful. But is it true? Maybe, but from a different point of view. Not just like that.

I have just met a sweet couple, married for 42 years, which cannot have enough of loving each other, esspecially knowing that he is coming to the close of his life, being a metastatic prostate cancer patient for some years now… Seeing her with a severe loss of weight, just reflecting his own loss… seeing her loss of apetite, just a mirror of his own loss… her tears running down her cheeks – a mere reflection of the weeping of his soul… made me hurt and feel a deep sorrow in my heart.

Is there any help for her? She sees no sense in stopping loving him. Her lack of sleep and food is almost suicidal, it is going to kill her in the end, if nothing changes. His state of being cannot change, not medically, not humanly. But… her perspective might.

This is the aim – to help her see things from a different light. Offering support, counseling and comfort, and in all this time, we learn how to hold space for her. It is a challenge.

Is there such thing as too much love? At times, it seems so. And at times, I suspect, it might kill you, if it isn’t a rightful love. Can it be unrightful? I suspect so. This love of yours can be an idol itself. Since there is a higher love than that ordered by God… you are to love HIM with all your heart, all your soul, all your strength/mind – Deut.6.5, Matt.22.37. Can there be more than that? With all your heart? With all you have and are? It is complete. Supreme. It is not too much. It is ALL. But if you direct that love of yours to anything else… it might kill you, indeed. And not only for this short life we live here, in this world. But for the whole eternity.

I search my own heart today. And I look for any killing seed that hides there. Learning not to love anyone more than my Lord.