Sănătatea mintală a medicului

sursa articol original – aici

Imagine similară

sursa foto aici

10 reguli pentru menţinerea sănătăţii mintale a unui medic

Acestea sunt vremuri tumultuoase pentru medicii practicieni (ca să vezi, asta în America, nu în România…). Peisajul domeniului medical se schimbă într-un ritm ameţitor şi tot mai puţin timp reuşim să îl petrecem făcând ceea ce de fapt am fost formaţi să facem: îngrijirea pacienţilor. Personal iubesc partea cu îngrijirea pacientului din practica mea de zi cu zi, şi fac tot posibilul să nu uit vreodată de ce am ales să urmez o facultate de medicină, şi îmi îndrept atenţia spre acele aspecte ale muncii mele care îmi aduc cea mai mare satisfacţie personală.

Acestea sunt cele zece reguli personale pentru a nu-mi pierde minţile:

1. Separ munca clinică de partea birocratică. Cu cât ziua mea este mai plină de hârtii şi documente de completat, precum şi de îndatoriri administrative, cu atât încerc să stabilesc o linie mai clară de demarcaţie între munca clinică directă, atunci când de fapt lucrezi cu omul şi desfăşori o muncă soră cu arta, de momentele când nu faci altceva decât să îndeplineşti activităţi birocratice paralizante. De asemenea, nu mă tem să anunţ departamentele birocratice şi administrative (politicos şi diplomatic, desigur) să ma abordeze via email, şi să nu mă sune sau să îmi trimită apeluri pe pager în timp ce consult.

2. Încerc să petrec cât de mult timp posibil cu pacienţii. Sunt foarte conștient de timpul pe care îl petrec zilnic în fața ecranului. Pentru majoritatea medicilor, fiecare minut în plus va crește enorm riscul de burnout și de decompensare pe plan profesional. Încerc să privesc computerul drept un instrument, așa cum ar trebui să și fie (într-o lume ideală, desigur), și nu punctul central al activității mele ca medic. Puteți citi și articolul meu despre cum fac eu asta, ca să reușesc realmente să îmi petrec ziua făcând mai mult din lucrurile care îmi plac.

3. M-am acomodat cu scurtăturile computerului. Ca o continuare a punctului de mai sus, fiecare sistem va avea scurtăturile lui unice, care îți pot accelera semnificativ viteza de lucru. Am pus ceva timp deoparte pentru a mă familiariza cu acestea, și învăț să petrec cât mai puțin timp neapărat nevoie pentru a documenta o îngrijire clinică de calitate precum să îmi îndeplinesc și alte cerințe birocratice necesare.

4. Iau regulat câte o pauză. La urma urmei, și medicii sunt oameni. Orele îndelungate sunt ucigătoare, și datorită naturii imprevizibile a activității medicale, medicii sunt aproape permanent în urmă cu lucru. Înainte să îți dai seama, te trezești că ar fi trebuit să iei prânzul cu trei ore în urmă. Învăț să fiu strict cu mine în ce privește luatul unor pauze regulate, chiar dacă sunt foarte scurte și nu fac altceva decât să închid ochii și să trag aer adânc în piept. Îmi aduc liniștea în gânduri ori de câte ori prind ocazia. De asemenea învăț să iau regulat gustări sănătoase de-a lungul zilei de lucru.

5. M-am împrietenit cu cei cu care lucrez. Orice loc de muncă devine mult mai plăcut dacă ajungi să îi cunoști, sau chiar să te împrietenești cu cei din jur. Și asta nu înseamnă doar colegii tăi imediați. Ci și cei angajați ca asistenți, la bucătărie sau orice alt personal. Oameni cu care te întâlnești zi de zi.  Te-ai trezit vreodată că lucrezi cu cineva de ani de zile, și habar nu ai dacă au copii, pe unde își petrec vacanța sau dacă au vreun animal de companie? Nimic mai simplu – faceți cunoștință!

6. Mă străduiesc să îmi îmbunătățesc sistemul. Orice schimbare se întâmplă cu câte un pas mic odată. Există fără îndoială modalități nenumărate de a îmbunătăți sistemul în care lucrezi. Ai observat o breșă în proces, o problemă sistematică în îngrijirea pacienților, sau o breșă în securitate? Oferă un feedback! Indiferent dacă vei observa schimbări imediate, slujba ta va deveni mult mai plină de semnificație dacă te investești la locul tău de muncă.

7. Frustrările zilnice sunt normale. Învăț să le iau ca atare. Nu există nici un sistem de sănătate în lume care să fie desăvârșit. (El vorbește, din SUA…) Toate țările occidentale se luptă cu nevoia de a controla costurile în creștere și cu managementul bolilor cronice – toate în fața unor tratamente noi tot mai scumpe, și a populației cu o creștere netă a vârstei de supraviețuire. Nu poți evita frustrările zilnice. Chiar dacă din când în când te pun la pământ, există oare o cale mai bună de a le face față? Tehnica mea este să mă întorc mereu la pacient – zona unde totul se reduce la modul în care pot ajuta pe cineva (probabil motivul numărul 1 din care oricum ai ales să faci o facultate de medicină)

8. Încerc pe cât posibil să îmi respect programul de lucru. În medicină, realitatea este că îți poți petrece 24 de ore pe zi îngrijindu-ți pacienții, și tot mai este de lucru. Pentru binele medicului, e important să fiu organizat și cât mai riguros cu timpul meu, pe cât posibil. Asta nu înseamnă să îi reped pe toți oamenii sau să fiu permanent pe fugă. Înseamnă doar că îți dorești un echilibru sănătos între muncă și viața personală, și că îți vei structura ziua de lucru în așa fel încât să încerci să închei ziua la o oră rezonabilă.

9. Îmi cultiv niște hobby-uri fantastice și duc o viață sănătoasă în afară. Departe de locul meu de muncă și chiar separat de familie, am o activitate care mă relaxează total și mă ajută să mă distanțez de toate. Indiferent că e vorba de un sport, golf sau pescuit. Poate fi orice ți-ai dorit să faci – dans sportiv, arte marțiale (chiar mai bine dacă presupune că trebuie să înveți să faci ceva nou). Nu mai trebuie să adaug că pentru o sănătate mintală bună trebuie să ai o sănătate fizică bună. Mănâncă alimente sănătoase și fă sport! Ca doctor, ce poate fi mai bun decât să fii tu însuți un model pentru pacientul tău, chiar și în această privință?

10. Am întotdeauna un plan pe termen lung. Nu este un secret faptul că avem de-a face cu o epidemie de lipsă de satisfacție la locul de muncă între medici; iar acest lucru este direct legat de pierderea monumentală a controlului și a autonomiei în profesia noastră. Am găsit propria mea cale de a-mi păstra dragostea mare pe care o am pentru practica medicală și ajutorarea pacienților, și în același timp am și alte activități creative. Dacă ești fericit în practica ta clinică, minunat! Dacă nu…. sper că intenția ta nu este să renunți cu totul la medicină, dar indiferent care este obiectivul meu pe termen lung: aleg să fac în fiecare zi câte un pas, cât de mic, în direcția aceea.

Suneel Dhand este medic de medicină internă și autor. Este fondator al DocSpeak Communications și cofondator al DocsDox. Este autorul blogului cu același nume, Suneel Dhand.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s