introspectie

Imagine similară

foto – Homeless Jesus, by Canadian Timothy Schmalz

Imagine similară

sursa foto aici

de ce scriu…

m-am simtit provocata sa (imi) raspund – de ce o fac, si mai ales – de ce o fac aici. unii au inceput sa scrie pentru a exterioriza cumva o furtuna interioara, pe care nu o stiau prelucra-framanta altfel. si nu au facut-o rau deloc. citesti randurile altcuiva, si te trezesti ca „asa simte si acela? pai asa am simtit si eu intr-un anume moment X… deci, asa…” am inceput sa scriu de aproape zece ani, o rabufnire, dupa ce am hotarat sa nu mai tin veci pururi un jurnal. ca poate incapea pe mainile oricui… si am scris la inceput rar, sporadic, si fara nicio intentie de a impartasi neaparat cu cineva anume ganduri. ci doar presarand cateva poezii mai vechi… si a venit al doilea val… de aproape un an. dupa ce s-a spart ceva in inima mea. ne e dat uneori sa intalnim cate un om care pe moment nu iti dai seama ce rostuire va avea in viata ta. dar mai apoi… printr-un cuvant, un gest, o incalzire de suflet, iti sparge usa iatacului in care ai strans atatea si atatea de-a lungul anilor. i-i dat sa faca asta… si te reversi in afara. si la inceput esti coplesit – eu am fost, coplesita… si m-am trezit ca mi s-au dezlegat cuvintele. erau legate, cumva. dar de la acel moment incoace, s-au dezlegat. si daca dupa acel intermezzo am simtit ca am pierdut ceva iremediabil, cand s-au stins taciunii ce mocneau in inima mea neiertare si naduf, mi-am dat seama de marele castig – in sfarsit pot scrie din nou. nu stiu cum, si nu stiu de ce. imi spunea omul asta un lucru – ar trebui sa imparti ce porti cu tine si altora. pe unii ii va ajuta. si cata vreme nu este alt dar mai mare pe care il poti face cuiva decat ajutorul pe care sa i-l dai, neconditionat, atunci cand are mai mare nevoie de el… m-am pus pe scris. vad o imagine – si inima mea incepe sa rasfire ( – ma rasfira pe mine!) si apoi s-apuca de impletit, cand mai strans, cand mai lejer, cand imi tamaduieste ranile, cand imi arunca raza de soare in intunecimi… iar alteori imi deschide ochii larg, ca sa vad lucrurile care nu izbesc neaparat privirea. ci doar ma țin om, profund, uman dincolo de „negativul” din jur… o doamna distinsa vine azi la mine, cu o problema oarecare (povestim una-alta, dar de data asta era vorba de sora dansei care se apropie de final… si are onoarea de a-i alaturi pana la capat), ca sa exclame la un moment dat „sincer, draguta, nu stiu cum rezisti dumneata aici in atata negativ cum ai pe sectia asta a ta.” iar eu ma uita la ea cu ochii mari, zambind, si ii spun, fara sa ma gandesc prea mult – „pai are Dumnezeu de lucru la noi. acum, aici. si-apoi… m-am obisnuit sa scriu cand simt ca nu mai pot si imi da pe dinafara durerea sau frustrarea. si ma linistesc. si mai merg o zi inainte.” deci presupun ca de asta am inceput sa scriu. si am intalnit oameni frumosi pe aici, care in mijlocul frumusetii uneori reusesc sa ma intristeze cu cate o vorba, sau o repezire… si cat de sensibil ajunge un suflet eliberat de fatada, eliberat de preconceptia „ochiului” care crede ca le vede-stie-intelege pe toate… si cat de vulnerabil odata ce se va fi destainuit necunoscutului de pe-aici… fara teama judecatii zdrobitoare, dar apoi… si zdrobirea isi are timpul ei. prin urmare – scriu pentru mine. si scriu pentru voi. pentru ca mi s-a spus ca este cate o frantura de adevar care ne-a fost impartita fiecaruia, si pe care nu o vom putea pricepe sau primi decat daruita de mana celui care a primit-o intai. deci daruiesc. din mine. voua. intru zidire.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s