sursa foto aici
Sunt eu un om binecuvântat? Nici nu-mi veni bine gândul ăsta, că am și început să enumăr, sumbru, toate cele câte le am… sănătate, loc de muncă, familie întreagă, libertate, liniște, muzica preferată în surdină (sau mai puțin în surdină…)… și m-am cutremurat. De cât de superficială sunt. Citeam o postare (din care voi include imediat câteva citate), și iată în miezul ei exact perla care nu mă lăsa să merg mai departe așa, oricum. Îmi spun uneori, mai ales în timp ce conduc și sunt singură în mașină, „Sunt binecuvântată cu o sănătate mulțumitoare.” „Sunt binecuvântată cu o familie minunată.” „Sunt atât de binecuvântată să locuiesc în casa și în locul în care ne găsim, pentru o vreme, acum.” „Cât de mult m-a binecuvântat Dumnezeu.” Și e adevărat. Mă simt binecuvântată când mă gândesc la viața mea. Am tot ce am nevoie, și de fapt, mult mai mult. Frigiderul nu e gol niciodată. Nu avem probleme serioase de sănătate, deci nu cheltuim nimic pe doctori, medicamente, etc. Locuim într-o locuință mai mult decât spațioasă, în care putem fi împreună, sau ne putem retrage în suficiente colțișoare pentru intimitate, avem vecini liniștiți și prietenoși, dulapurile ne sunt pline (învățăm să nu le burdușim prea tare, pentru că preferăm să lăsăm moliile să se bucure de alte garderobe…) Avem o pregătire universitară, locuri de muncă deloc rău plătite, nu mai suntem în lipsă de foarte mulți ani, învățăm să le facem parte și altora din belșugul nostru… ne plătim facturile la timp, și ne rămân suficienți bani pentru tot felul de lucruri mari și mici, chiar și de concediu (aproape) oriunde ne-am putea dori să mergem, copiii se bucură de școlile lor, de prietenii lor, și lista cred că se poate lungi la nesfârșit. Sunt atât de binecuvântată…
„sau sunt doar norocoasă?!? Îmi amintesc de un interviu pe care l-am auzit recent cu Părintele Greg Boyle, un preot iezuit care și-a dedicat întreaga viață muncii cu foști membri ai gang-urilor din Los Angeles.
„Sunt norocos,” spunea Părintele Boyle. „Am câștigat la toate loteriile posibile – loteria părinților, a fraților, loteria codurilor poștale, chiar și la loteria educațională.”
Auzindu-l pe părinte folosind cuvântul „norocos” pentru a-și descrie copilăria și circumstanțele vieții, m-a făcut să mă opresc, aproape dorindu-mi să ripostez, mai ales pentru că nu îmi aminteam să mai fi auzit vreodată un credincios referindu-se la sine drept fiind norocos și nu binecuvântat. Recunosc, există momente când ezit să urez cuiva „Noroc” sau „Succes” pentru că mă tem că ar putea părea superstițios și nedemn de un creștin.
Însă cu cât mă gândesc mai mult, cu atât înțeleg mai bine de ce a ales el tocmai aceste cuvinte. Atunci când ne enumerăm circumstanțele materiale – casa în care locuiesc, mâncarea pe care o avem pe masă, vacanțele de care ne bucurăm, sănătatea noastră și a familiei, conținutul vreunui cont bancar – ca dovezi ale binecuvântării proprii, aceasta implică faptul că în același timp în care Dumnezeu a ales să ne binecuvânteze pe noi cu toate aceste daruri, tot El a ales să nu îi binecuvânteze pe alții în același fel.
Dacă spun că sunt binecuvântată pentru că am o casă frumoasă într-un cartier decent, sau pentru că am o slujbă bine plătită, sau pentru un festin pe care îl pot desfășura la masa noastră din sufragerie, ce spune asta despre mama care își crește singură copilul într-un apartament minuscul cu chirie dintr-o mahala, sau despre bărbatul care stă la rând la avizierul de la șomaj așteptând un loc de muncă, sau despre familia care moare de foame în vreo țară îndepărtată?
Ei să nu fie oare binecuvântați? M-a ales Dumnezeu pe mine dar nu și pe ei?
Isus spunea de fapt exact reversul celor pe care le trâmbițează mulți creștini. Mă tem că nici cei care stăteau la picioarele Lui când Și-a rostit vestita Predică de pe Munte nu se așteptau din partea Lui să îi definească pe cei fericiți/binecuvântați drept fiind cei ce jelesc, cei ce sunt prigoniți (persecutați), cei smeriți și cei săraci în duh.
Însă Isus știa ceea ce noi uităm atât de des. Nu suntem binecuvântați prin ceea ce avem – o casă frumoasă, un concediu de lux, sau mâncare delicioasă (suntem desigur recunoscători pentru toate acestea) – ci prin ceea ce ne lipsește. Nu suntem binecuvântați prin nimic din tot ce facem, ci în lucrurile în care suntem falimentari.
În frângere, în eșec, în toate deficiențele noastre, în jale și durere, în mijlocul greutăților, atunci suntem în cea mai mare măsură conștienți de compasiunea și dragostea lui Dumnezeu.
Dumnezeu toarnă în adevăr belșug de binecuvântări peste noi, dar nu în modul în care am gândi majoritatea dintre noi.
Suntem binecuvântați din pricina Celui care binecuvântează – un Dumnezeu care este întotdeauna aproape de fiecare dintre noi.
Suntem binecuvântați prin ceea ce suntem – copii preaiubiți de Dumnezeu, iubiți deplin și pentru veșnicie.”
Binecuvântați (Ferice de) cei îndurerați, căci ei vor fi mângâiați.
Binecuvântați (Ferice de) cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă.
Binecuvântați (Ferice de) cei cu inima curată, căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu.
(Matei 5:4,7,8)
Arinuck ptl 