original article here
sursa foto Shutterstock
Ce să faci cu gândurile anxioase
Nu mai trebuie să îmi imaginez cum ar fi să ți se întâmple cel mai groaznic lucru din lume care s-ar putea întâmpla unei mame – Știu exact cum e.
Iar dacă îmi îngădui inimii să se gândească prea des și prea îndelung la aceasta, mă consumă.
Așa că învăț să îmi leg acele gânduri anxioase (să le fac roabe), învăț să le silesc să locuiască într-un colț minuscul din mintea mea, în loc să pună stăpânire pe gândurile mele în întregime.
Presupune efort și disciplină, dar este posibil.
Nu trebuie să trăiesc tot restul vieții mele într-o stare mai mult decât jalnică – temându-mă de fiecare răsărit de soare, de fiecare telefon, de fiecare kilometru parcurs de familia mea:
- Îmi confrunt frica cu adevărul: Adevărul absolut este că probabilitatea de a pierde un copil azi nu este mai mare decât era în ziua când l-am pierdut pe Dominic. Chiar nu mă pricep la statistici – dacă dau de 10 ori cu banul şi de zece ori e „cap,” a unsprezecea oară sunt absolut convinsă că va fi SIGUR „pajură.” Dar asta pur și simplu nu e adevărat. DE FIECARE dată când dau cu banul, el are șansa exactă de 50/50 de a cădea „cap” sau „pajură”, indiferent de modul în care a căzut ultima oară. Și asta nu depinde de ce SIMT eu, ci așa ESTE.
- Refuz să îmi hrănesc teama: Nu zăbovesc asupra știrilor care ascund riscul sau cresc posibilitatea de a mă „contamina.” Se întâmplă lucruri rele în lume? ABSOLUT! Dar se vor întâmpla ele oare celor dragi ai mei? Mai probabil nu. Aleg să nu îmi alimentez focul temerilor care amenință să facă ravagii în mintea mea.
- Îmi iau precauții rezonabile: Familia mea poartă centurile de siguranță în mașină. Ne luăm vitaminele și ne ducem la medic atunci când apar probleme. Mâncăm sănătos și facem sport. Nu trecem strada fără să ne asigurăm din ambele direcții. Însă toate acestea le făceam și înainte de accidentul lui Dominic și continuăm să le facem și acum. Nimic din toate astea însă nu a contat în noaptea aceea dar mă ajută să pot merge mai departe astăzi, și să mă simt mai bine.
- Aleg să îmi limitez expunerea față de nesiguranță: dacă îmi fac griji pentru cineva, îi sun sau le trimit un mesaj. E simplu. Nu trebuie să trăiesc ore fără număr întrebându-mă în neștire dacă sunt OK. Am grijă să nu mă amestec prea mult în viața copiilor mei adulți printr-o serie fără sfârșit de apeluri sau insistențe, însă ei îmi înțeleg inima. Încearcă să fie atenți cu mine și mă anunță de fiecare dată când ajung în siguranță la destinație.
- Învăț să exercit control asupra anumitor domenii din viața mea: Anxietatea este o fiară care crește cu atât mai mult în forță cu cât mă simt mai lipsită de control. Eu nu îmi pot păstra familia în siguranță absolută – nu e în puterile mele să o fac. DAR, pot controla anumite aspecte ale vieții. Și o fac. Chiar și faptul că fac curățenie într-un sertar ticsit îmi poate crește sentimentul de control. Proiecte simple și ușoare îmi pot hrăni acea parte a creierului care îmi transmite „Poți face asta!”
- Aleg să îmi limitez consumul de cofeină și alte stimulente: un puls rapid, o intensificare a respirațiilor și palmele umede sunt semne de anxietate. Cofeina poate produce efecte similare chiar și atunci când nu sunt anxioasă. Dacă trupul meu se simte anxios, mintea mea se supune imediat și îi urmează exemplul.
- Aleg să practic distragerea atenției: Sunt momente când mă trezesc că mă apucă anxietatea în ciuda tuturor eforturilor pe care le întreprind. Când se întâmplă astfel, învăț să îmi distrag atenția. Găsesc ceva pe care să îl ating, miros, ascult sau gust, și care să mă ajute să mă adun puțin. Număr de la 10 sau 20 la 0. Încep să fredonez o cântare sau îmi recit un verset biblic. Încep să fac calcule în minte sau îmi repet tabla înmulțirii.
- Aleg să trăiesc în prezent: Nu știu ce îmi rezervă ziua de mâine. Dacă permit inimii și minții mele să rumege la nesfârșit gânduri despre ce s-ar putea întâmpla, nu voi fi bună de nimic astăzi. Așa că în timp ce îmi fac tot felul de însemnări în calendar pentru tot felul de programări, mă trezesc în fiecare dimineață hotărâtă să îmi trăiesc viața azi, chiar acum.
Pentru că, într-adevăr, ziua de azi este tot ce avem, fiecare dintre noi.
Arinuck ptl 