Neputința lui Dumnezeu

articol original aici

1 MARTIE

sursă foto SDGimagery.com

Isus este Dumnezeu-cu-noi, Emanuel. Marele mister al lui Dumnezeu întrupat este dorința lui Dumnezeu de a fi iubit de noi. Devenind copil vulnerabil, complet dependent de grija altui om, Dumnezeu dorește să șteargă distanța dintre uman și divin.

Cine se poate teme de un copilaș care are nevoie să fie hrănit, îngrijit, învățat, condus? De obicei, vorbim despre Dumnezeu drept fiind un DUmnezeu atotputernic, de care depindem în totalitate. Însă Dumnezeu a dorit să devină un Dumnezeu atot-lipisit de putere, atot-vulnerabil, care depinde în totalitate de noi. Cum ne-am putea teme de un Dumnezeu care dorește să fie „Dumnezeu-cu-noi” și care dorește ca noi să devenim „Noi-cu-Dumnezeu”?

„După ce l-au ascultat pe rege, magii au plecat. Şi iată că steaua pe care o văzuseră în Răsărit a mers înaintea lor până când a ajuns şi s-a oprit deasupra locului unde era Copilul. Ei s-au bucurat nespus de mult la vederea stelei. Când au intrat în casă şi L-au văzut pe Copil împreună cu Maria, mama Lui, s-au prosternat închinându-se înaintea Lui, şi-au deschis cuferele cu comori şi I-au oferit daruri: aur, tămâie şi smirnă.”

Matei 2:9-11

Vine, vine… primăvara…

Început de martie. Și poate câteva dintre cele mai splendide peisaje încărcate cu zăpada de când mă știu… Dar începe să fie normal să fie „anormal” afară. 🙂

Am meșterit cu copiii. Rezultatul – fantastic!

Și unde mai pui că ne-am distrat împreună în jurul mesei, colorând, improvizând, ne-am mai tatonat tăinuirile și singurătățile… ne-am apropiat. Iar azi, am umplut lumea cu veselia noastră colorată!

O primăvară tihnită, cu zăpadă topită întru înmugurire de suflet.

Cu soare prelins printre bulgărași grași de pământ roditor.

Cu priviri înseninate de speranță. Speranța învierii și a Vieții…

Cu trotuare înviorate de pași îndrăgostiți.

Cu parcuri doldora de flori… și pe sus, și pe jos…

Cu inimă înfometată de veșnicie. De Dumnezeu…

Așteptare înfrigurată de Nou, de Împlinire, de Odihnă!