Legământul lui Dumnezeu

articol original aici

Legământul lui Dumnezeu

2 MARTIE

sursa foto SDGimagery.com

Dumnezeu a încheiat un legământ cu noi. Cuvântul legământ înseamnă o „împăcare.” Dumnezeu dorește să se împace cu noi. În multe din povestirile Vechiului Testament, Îl vedem pe Dumnezeu reprezentat ca un Dumnezeu care ne apără împotriva vrăjmașilor noștri, ne protejează de pericole, și ne călăuzește înspre libertate. Dumnezeu este Dumnezeu-pentru-noi. Atunci când a pășit Isus în lumea noastră, ne-a fost revelată o nouă dimensiune a legământului. În Isus, Dumnezeu este născut, crește la maturitate, trăiește, suferă și moare, la fel ca noi. Dumnezeu este Dumnezeu-cu-noi. În cele din urmă, când Isus a plecat, ne-a promis Duhul cel Sfânt. În Duhul Sfânt, Dumnezeu ne revelează toată profunzimea legământului. Dumnezeu dorește să fie cât se poate de aproape de suflarea noastră. Dumnezeu dorește să respire în noi, ca tot ceea ce spunem, gândim sau facem să fie insuflat de Dumnezeu. Dumnezeu este Dumnezeu-care-ne-locuiește. Prin aceasta legământul lui Dumnezeu ne arată cât de mult ne iubește Dumnezeu.

Henri Nouwen
„Preaiubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu, atunci şi noi suntem datori să ne iubim unii pe alţii. Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu. Dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi şi dragostea Lui este făcută desăvârşită în noi. Prin aceasta cunoaştem că rămânem în El, şi El în noi: pentru că ne-a dat din Duhul Său.”
1 Ioan 4:11-13

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s