sursa foto aici
Sunt zile și zile.
Sunt bucurii și tristeți.
Sunt zile când femeia este sărbătorită și privită cu admirație sau adorare.
Eu prefer zilele de ne-sărbătoare. Când femeia este apreciată și adorată așa cum este, fără să fie nicio zi specială. Pentru că așa este ea. Pentru că e soție. Și mamă. Și prietenă. Și delicată. Și blândă. Și complicată. Și încurcată. Și uneori greu de înțeles. Pentru că NU este egală bărbatului, e fragilă și sensibilă. Pentru că e femeie.
Îngândurare în fața avalanșei de flori și ciocolată…
Prefer floarea culeasă mie din câmp și aninată după ureche de om care mă iubește. Și azi. Și mâine. Și până la ultima suflare. Și care mai ales în zile ca cea de azi mă iubește chiar dacă sunt tristă și zâmbetul mi-a alunecat undeva… aiurea. Pentru că sunt eu.
sursa foto iStock
Arinuck ptl 
Si eu. Gesturile mici si de unduire a unuia spre celalalt. Dragostea de duminica, afisata, cosmetizata, dar fara continuitate in toate celelalte zile, cele in care isi viata lucreaza in noi toate sentimentele si emotiile, mi se pare de prisos. Un ambalaj ales ca sa ascunda cutia goala. O butaforie. Am sansa sa fiu sarbatorita zi de zi la fel, cu florile de camp ale bucuriei de a fi si de a implini impreuna. Iti multumesc! Am citit cu drag.
P.s. 🙂
Ma bucur mult! Multumesc de impartasire de suflet
in gand frumos (aici, al tau) genereaza ganduri , empatii si tot asa, in hora; eu iti multumesc!
https://spellingmylifeblog.wordpress.com/2017/03/08/feminitate/
P.s.: scuze pentru inversiunea de cuvinte de mai sus; “viata isi lucreaza” …
Cu drag!
M-am prins, Liana. 🙂 am asezat in minte cuvintele cuminti in ordine, si am citit cu sufletul. Ochii si creierul mai invata si ei sa se supuna 😉