toamnă

Image result for autumn colors

(sursa public domain)

invazie de culori. și cât de frumoase sunt. sigur că mai sunt și altele, mai puțin frumoase. deși frumosul este cu totul discutabil. și va rămâne astfel.

dacă pentru unii negrul este… „ceva cu care se asortează orice culoare” (adică prinde viață lângă negru…), pentru alții, negrul este non-culoarea ideală în spatele căreia să speri că devii invizibil, nevăzut și tern. O păcăleala că un om poate fi altceva decât om – interesant, unic, fascinant… Poate doar cenușiul ar putea fi considerat mai tern decât negrul. Plumburiul de cer de noiembrie (rătăcit azi în octombrie… ce să-i faci, ca unii din noi, care ne trezim într-un context de parcă am fi fost aruncați din neant în el, aterizați… „tu de unde ai aterizat?” – numai de-aș ști…)

depresia poate fi haină bună de promovare sau bravadă pentru unii actori care altfel nu prea au multe de spus, dar poate fi cărăruie îngustă, întortocheată și nebăgată în seamă spre moarte pentru alții.

cine sunt eu? (Isus știa cine este). cine spun ei (ceilalți) că sunt eu? (asta ne omoară pe unii din noi, ne deprimă, ne definește… vai.)

iar culorile în spatele cărora mă ascund întotdeauna spun o poveste despre cel ce sunt eu, cel din spatele lor.

la fel cum plumburiul își susură povestea de dor după azuriu, la fel o fac și fascinantele culori ce fac paradă pe fustele toamnei, luxuriante, păduri de foioase înflăcărate filtrând raze de soare până devin miere curgătoare pe drum șerpuit… presărând surprinzătoare pete de violet prin fânețe.

Image result for branduse de toamna

(sursa aici)

tihnire în suflet.

 

(pe)treceri

Image result for meditating

(sursa open access)

trec. anii. lunile. zilele. Si noi.

trec. clipele de tihna. clipele de bucurie. clipele de suferinta ce poate parea, pe alocuri, insuportabila. dar trec si ele.

trec. pe langa noi. copii razleti. priviri in flacari. inimi strapunse. vieti ce poate stau sa se stinga.

trec. batai neregulate de inima. respirari sacadate. trec si cele firesti, de rutina.

trec. clipe de cruda si delicioasa bucurie profunda, de impartasire fecunda de gand. si cum imi pot ele retine sufletul in urma, parca uitand chiar sa isi continue alergarea… si poate ca isi regaseste chiar ritmul. doar pentru o vreme. pe-treceri vinovate de ritm sincopat, dereglare totala de echilibru, cu o simpla privire. si tot ce ai incercat sa uiti, s-a revarsat, covarsitor, printre maruntaie cuminti.

si atunci toate trecerile par sa se fi mistuit in neguri de timp, toate perindarile, toate ratacirile, toate framantarile par uitate.

ramane un singur dor, atat de tainic ca nici n-as sti sa ii spun astfel. dorul de a ma stinge de tot. de a trece cu totul in linistea si incremenirea unde orice miscare, ticait, pendulare, a incetat. si nu mai este timp, pentru ca nu il mai are cine, cu ce, masura.

poate atunci o sa uit.