Când vrei să mori – When you wish to die

Related image

Când vrei să mori, de ce n-o faci? Te oprește… convingerea că mai poți duce? Că îi pasă cuiva? Că Dumnezeu s-ar supăra iremediabil… dar ce se întâmplă acum oare nu Îl supără? Tot ce a devenit de nesuportat – nu Îl supără? Abuzul zilnic, agresiunea, călcarea în picioare până chiar și a brumei de demnitate ce ți-a rămas… toate astea, nu Îl supără?

Când vrei să nu uiți – detalii, senzații, fior – cum se poate să oprești creierul să îți șteargă cele mai dulci firimituri cu atâta meticulozitate? Și cum rămân întipărite (îngroșat) în neuron fiecare vorbă grea, fiecare privire plină de dispreț, fiecare etichetă, fiecare gest care a mai spulberat o fărâmă din ce crezi tu bun despre tine.

Când vrei să pleci, de ce alegi să rămâi? Este asta credincioșie? Să te trădezi pe tine însăți? Când pui orice altceva înainte – modelul lui Cristos chiar? Alegerea de a rămâne alături de celălalt „orice-ar veni” – aproape cu prețul propriei vieți? Când mori sufletește înainte de vremea morții obștești cu care suntem fiecare datori – este ăsta oare singurul mod în care mai poți „face față” durerii? Știe careva? Există resuscitare în cazurile astea, de moarte sufletească?

Când vrei să mori, de ce n-o faci? Te oprește… faptul că ai copii? Dar nu e oare datoria ta de a-i proteja de ceea ce văd și înțeleg și ei zi de zi?

Când vrei să dăruiești, de ce îți rămân mâinile doldora, cu mierea prelingându-ți-se printre degete, pe nisipul din pustiu…? Și-apoi, chiar așa… cui i-ar trebui miere in deșert?

Cum era? „De unde știi tu că îmi trebuie mie pâine de mi-o întinzi? Chiar așa. De unde știi că îmi trebuie mie dragostea ta? Ține-ți-o și pune-o în cui, în sufletul tău, acolo. Dă-mi oglinda încoace, că n-ai ce să te mai privești tu în ea. Îți spun eu cine ești și cum să te „vezi” de-aci înainte.” Și de acest chip al meu, zugrăvit de tine, mă scârbesc eu acum. Am uitat cum eram eu înainte să fii tu oglindă mie.

Când vrei să fii iubit, de ce nu iubești? Sau poate că iubești și ești pedepsit zilnic pentru asta? De ce se stinge dragostea când nu este împărtășită și hrănită? De ce nu poți da timpul înapoi…? Măcar să îți vezi și căiești greșeala…

Când vrei să mori… de ce n-o faci?

Grea povară… „pedeapsa iadului,” „judecata poporului,”…

… nu cumva plânge și Dumnezeu, așezat tăcut lângă mine, chiar acum? Dacă e unul care știe exact cum am ajuns aici și cum mă simt, este El. Și pentru întâia oară, nu văd judecată în ochii Lui. Doar lacrimi. Și înțelegere. Și două brațe deschise larg. Mie.

Mi-a dat o viață care nu mai este de mult a mea. Nu o pot arunca, pentru că nu o mai am. E a Lui.

Doamne, când vreau să mor… cum fac să îmi doresc iarăși viața asta care acum e a Ta și mi-o mai dai mie, în fiecare dimineață, până la o vreme? Cum fac să îmi aliniez sufletul la bătăile neobosite ale inimii mele pline de răni și cicatrici? Cum fac să îmi aduc aminte…?

***

When you wish to die, why aren’t you doing it? What stops you… the conviction that you can still carry on? That somebody cares? That God might be irremediably upset with you… but what happens right now, doesn’t upset Him? Everything that is unbearable – doesn’t it upset Him already? Daily abuse, aggression, having the little dignity that lasted being trampled on… all these things, don’t they upset Him?

When you wanna forget – all the details, all the sensations, all the shivers – how can you stop your brain erasing the sweetest crumbles with such meticulosity? And how come that every harsh word, every despiteful look, every name that you have been called stayes imprinted with bold letters… all those things that smased every little thing you kept believing about yourself.

When you wanna leave, why do you choose to stay? Is this faithfulness? Giving yourself away? Putting anything else ahead – even the model of Christ? The choice to stay with the other one “no matter what” – almost with the price of your own life? When your soul dies before your passing time has arrived – is this the only way you can “face” all this pain? Does anybody know? Is there any resuscitation recipe in these cases of soul-death?

When you wish to die, why are you not doing it? Is the fact you are having children stopping you? But isn’t it your duty to protect them from the things they see and understand on a daily basis?

When you wish to offer, why are your hands still full, with all the honey trickling between your fingers, on the sand in the desert…? And then, really… who needs honey in the desert?

How was that? “How do you know I need the bread you are offering me? Indeed. How do you know I need your love? Keep it and hang it on a post on the wall of your soul. And hand me that mirror, there is no reason to look in it anymore. I will tell you who you are and how you have to ‘see’ yourself from now on.” And of this “me” I am sick now. I forgot how I used to be before you were my mirror.

When you wish to be loved, why don’t you love? But maybe you do, and you are punished daily for that? Why can’t you have your time over again…? At least to have a chance to see and wheep over your error…

When you wish to die…. why aren’t you doing it?

Heavy burden… “the punishment of hell,” “judgement of people”…

… could it be possible that God himself sits quietly next to me, crying, right now? If there is one to know how I reached this point and how I feel, it is Him. And for the first time, I see no judgement in His eyes. Only tears. And understanding. And two open arms. To me.

He gave me a life which is not mine anymore. I cannot throw it away, because it is not mine anymore. It is already His.

Lord, if I wish to die… how do I desire this life again, this life that is Yours now, and that You put in my hands every morning anew, for some time on? How can I line up my soul to my faithful beating heart, this heart that is wounded and full of scars? How can I remember…?

6 thoughts on “Când vrei să mori – When you wish to die

  1. Privire spre lumea din fiecare dintre noi. Privire din zilele aspre cand ni se desira si cand ni se incurca toate sensurile, cand maimuta mentala ne strange de gatlej gandurile pana la sufocare, dar nu definitiv. Si-apoi SENSUL se intoarce si toarce iarasi fir viu, fin si puternic. Te imbratisez!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s