Când vrei să mori – When you wish to die

Related image

Când vrei să mori, de ce n-o faci? Te oprește… convingerea că mai poți duce? Că îi pasă cuiva? Că Dumnezeu s-ar supăra iremediabil… dar ce se întâmplă acum oare nu Îl supără? Tot ce a devenit de nesuportat – nu Îl supără? Abuzul zilnic, agresiunea, călcarea în picioare până chiar și a brumei de demnitate ce ți-a rămas… toate astea, nu Îl supără?

Când vrei să nu uiți – detalii, senzații, fior – cum se poate să oprești creierul să îți șteargă cele mai dulci firimituri cu atâta meticulozitate? Și cum rămân întipărite (îngroșat) în neuron fiecare vorbă grea, fiecare privire plină de dispreț, fiecare etichetă, fiecare gest care a mai spulberat o fărâmă din ce crezi tu bun despre tine.

Când vrei să pleci, de ce alegi să rămâi? Este asta credincioșie? Să te trădezi pe tine însăți? Când pui orice altceva înainte – modelul lui Cristos chiar? Alegerea de a rămâne alături de celălalt „orice-ar veni” – aproape cu prețul propriei vieți? Când mori sufletește înainte de vremea morții obștești cu care suntem fiecare datori – este ăsta oare singurul mod în care mai poți „face față” durerii? Știe careva? Există resuscitare în cazurile astea, de moarte sufletească?

Când vrei să mori, de ce n-o faci? Te oprește… faptul că ai copii? Dar nu e oare datoria ta de a-i proteja de ceea ce văd și înțeleg și ei zi de zi?

Când vrei să dăruiești, de ce îți rămân mâinile doldora, cu mierea prelingându-ți-se printre degete, pe nisipul din pustiu…? Și-apoi, chiar așa… cui i-ar trebui miere in deșert?

Cum era? „De unde știi tu că îmi trebuie mie pâine de mi-o întinzi? Chiar așa. De unde știi că îmi trebuie mie dragostea ta? Ține-ți-o și pune-o în cui, în sufletul tău, acolo. Dă-mi oglinda încoace, că n-ai ce să te mai privești tu în ea. Îți spun eu cine ești și cum să te „vezi” de-aci înainte.” Și de acest chip al meu, zugrăvit de tine, mă scârbesc eu acum. Am uitat cum eram eu înainte să fii tu oglindă mie.

Când vrei să fii iubit, de ce nu iubești? Sau poate că iubești și ești pedepsit zilnic pentru asta? De ce se stinge dragostea când nu este împărtășită și hrănită? De ce nu poți da timpul înapoi…? Măcar să îți vezi și căiești greșeala…

Când vrei să mori… de ce n-o faci?

Grea povară… „pedeapsa iadului,” „judecata poporului,”…

… nu cumva plânge și Dumnezeu, așezat tăcut lângă mine, chiar acum? Dacă e unul care știe exact cum am ajuns aici și cum mă simt, este El. Și pentru întâia oară, nu văd judecată în ochii Lui. Doar lacrimi. Și înțelegere. Și două brațe deschise larg. Mie.

Mi-a dat o viață care nu mai este de mult a mea. Nu o pot arunca, pentru că nu o mai am. E a Lui.

Doamne, când vreau să mor… cum fac să îmi doresc iarăși viața asta care acum e a Ta și mi-o mai dai mie, în fiecare dimineață, până la o vreme? Cum fac să îmi aliniez sufletul la bătăile neobosite ale inimii mele pline de răni și cicatrici? Cum fac să îmi aduc aminte…?

***

When you wish to die, why aren’t you doing it? What stops you… the conviction that you can still carry on? That somebody cares? That God might be irremediably upset with you… but what happens right now, doesn’t upset Him? Everything that is unbearable – doesn’t it upset Him already? Daily abuse, aggression, having the little dignity that lasted being trampled on… all these things, don’t they upset Him?

When you wanna forget – all the details, all the sensations, all the shivers – how can you stop your brain erasing the sweetest crumbles with such meticulosity? And how come that every harsh word, every despiteful look, every name that you have been called stayes imprinted with bold letters… all those things that smased every little thing you kept believing about yourself.

When you wanna leave, why do you choose to stay? Is this faithfulness? Giving yourself away? Putting anything else ahead – even the model of Christ? The choice to stay with the other one “no matter what” – almost with the price of your own life? When your soul dies before your passing time has arrived – is this the only way you can “face” all this pain? Does anybody know? Is there any resuscitation recipe in these cases of soul-death?

When you wish to die, why are you not doing it? Is the fact you are having children stopping you? But isn’t it your duty to protect them from the things they see and understand on a daily basis?

When you wish to offer, why are your hands still full, with all the honey trickling between your fingers, on the sand in the desert…? And then, really… who needs honey in the desert?

How was that? “How do you know I need the bread you are offering me? Indeed. How do you know I need your love? Keep it and hang it on a post on the wall of your soul. And hand me that mirror, there is no reason to look in it anymore. I will tell you who you are and how you have to ‘see’ yourself from now on.” And of this “me” I am sick now. I forgot how I used to be before you were my mirror.

When you wish to be loved, why don’t you love? But maybe you do, and you are punished daily for that? Why can’t you have your time over again…? At least to have a chance to see and wheep over your error…

When you wish to die…. why aren’t you doing it?

Heavy burden… “the punishment of hell,” “judgement of people”…

… could it be possible that God himself sits quietly next to me, crying, right now? If there is one to know how I reached this point and how I feel, it is Him. And for the first time, I see no judgement in His eyes. Only tears. And understanding. And two open arms. To me.

He gave me a life which is not mine anymore. I cannot throw it away, because it is not mine anymore. It is already His.

Lord, if I wish to die… how do I desire this life again, this life that is Yours now, and that You put in my hands every morning anew, for some time on? How can I line up my soul to my faithful beating heart, this heart that is wounded and full of scars? How can I remember…?

Depresia. Si bucuria

Imagini pentru joy choice

articol original aici

Depresia şi o inimă mulţumitoare – 6 modalităţi de a cultiva bucuria.

Eram căsătorită de circa un an când am suferit prima depresie ușoară. Și nu înțelegeam ce se întâmpla. În sfârșit mă căsătorisem cu bărbatul viselor mele. Primisem prima mea slujbă ca profesoară. Începuserăm o nouă viață împreună și ne făceam noi prieteni. Dar din nu știu ce motiv, inima mea era tristă. Viața mi se părea copleșitoare, îmi venea mereu să îmi trag plapuma peste cap și să rămân toată ziua în pat.

Tristețea permanentă din inima mea m-a determinat în cele din urmă să mă duc la un medic și să îi împărtășesc ceea ce simțeam. În loc să îmi dea repede o rețetă, medicul meu a trecut în revistă toate schimbările majore care surveniseră în viața mea: absolvirea colegiului, m-am mutat de acasă, căsătoria, primul meu loc de muncă –  și m-a asigurat că sentimentele copleșitoare pe care le aveam erau normale în lumina tuturor lucrurilor pe care le experimentasem în decursul unui singur an. În cele din urmă, am ieșit din starea aceea de încețoșare a minții, dar de-a lungul anilor vieții mele de adult au fost și alte momente când am început să alunec în groapa disperării. O anumită fațetă melancolică a personalității mele mă determină să văd mereu jumătatea goală a paharului. Îmi dau seama că pentru multe persoane, medicația este cu adevărat necesară. Dar arma care a schimbat în cea mai mare măsură lucrurile în viața mea în privința luptei cu depresia a fost mulțumirea, ceva de care putem beneficia cu toții.

Închinarea crește în mijlocul mulțumirii

În minunata carte Choosing Gratitude scrisă de Nancy DeMoss Wolgemuth, ea subliniază în mod clar faptul că atitudinea noastră este fie una de oameni care se plâng mereu de câte ceva, fie de oameni care se închină. Starea noastră firească, păcătoasă, ne determină să vedem mereu ceea ce ne lipsește, ceea ce nu avem, și ceea ce a mers prost în viața noastră.

Răspunsul meu obișnuit este să încep să mă văicăresc. Chiar deunăzi am observat că deși avusesem o zi relativ bună, de îndată ce soțul meu a intrat în casă după o zi de muncă, am început să îi povestesc despre certurile copiilor după școală, despre micul accident al mezinului nostru care este în plină perioadă de dezobișnuire cu olița și „am uitat oare să îți spun că frigiderul nu merge cum trebuie?”

Adesea, simțim să ne plângem altora de lucrurile care nu merg cum am dori noi, sau de felul în care alții se poartă cu noi. Trăim într-o cultură orientată pe drepturi, și dacă nu obținem ceea ce noi considerăm că ni se cuvine de drept, ne lăsăm copleșiți imediat de furie sau disperare. Adesea, alunecăm călcând în înfumurare sau nemulțumire pe panta anxietății și depresiei. Putem ajunge să fim asediați de gânduri întunecate și așteptări neîmplinite care îmi îngreunează inima și aștern un nor gros peste mintea mea.

Pe de altă parte, nu vom fi niciodată în stare să ne ridicăm inima de la disperare la închinare fără să ne exprimăm mulțumirea față de Dumnezeu. Tema mulțumirii străbate Scriptura. În psalmi, ni se poruncește să aducem mulțumiri lui Dumnezeu:

Mulțumiți Domnului, chemați Numele Lui! Faceți cunoscute printre popoare isprăvile Lui! (Psalm 105:1)

Să-L laude deci pe Domnul pentru îndurarea Lui și pentru minunile Lui față de fiii oamenilor! (Psalm 107:8).

Epistola adresată colosenilor vorbește printre altele și ea despre mulțumire. În Coloseni 3:15-17, Pavel menționează mulțumirea de trei ori, una dintre ele fiind „Iar pacea lui Cristos să stăpânească în inimile voastre; la ea aţi şi fost chemaţi, într-un singur trup. Şi fiţi mulţumitori!” (v.15) De asemenea, 1 Tesaloniceni 5:18 ne reamintește faptul că este voia lui Dumnezeu să mulțumim în toate circumstanțele.

Șase modalități de a alunga nemulțumirea

Dumnezeu ne cheamă să fim oameni mulțumitori. Și tocmai atitudinea mulțumitoare ne poate transforma viața. Dacă te trezești coborând poteca întunecoasă a depresiei și disperării, iată șase modalități simple de a lupta pentru bucurie alegând mulțumirea.

  1. Umple-ți mintea cu adevărul Cuvântului lui Dumnezeu – Meditează asupra unor versete care vorbesc despre mulțumire precum pasajul din Coloseni 3:15-17. Memorează versetele care conțin porunca lui Dumnezeu de a fi mulțumitor.
  2. Adu-ți aminte zilnic de bunătatea și credincioșia lui Dumnezeu față de tine – la fel cum israeliții aveau tendința de a uita tot ce făcuse Dumnezeu pentru ei în timpul cât s-au aflat în pustiu, la fel putem uita și noi. Disciplina de aducere aminte a binecuvântărilor lui Dumnezeu scriindu-le sau povestindu-le altora, are efectul de a stârni mulțumire în inimile noastre.
  3. Roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să pui o strajă buzelor tale – în loc să îți ventilezi zi de zi frustrările, caută motive de bucurie. O atitudine de recunoștință e la fel de contagioasă ca și o atitudine de văicăreală continuă. Caută să fii cunoscut drept un om senin, mulțumitor, și nu unul mohorât și continuu nemulțumitor.
  4. Propune-ți să faci din mulțumire modul în care te raportezi la circumstanțele tale actuale – atunci când auzi ceva nou, întreabă-te, Pentru ce aș putea fi mulțumitor în situația asta? Îmi aduc aminte mereu de povestea unei familii care a primit vestea că fiica lor a murit subit. Când și-au unit mâinile pentru a se ruga, pentru a jeli, tatăl a mulțumit înainte de toate pentru toți anii pe care i-au avut împreună. Ce exemplu de recunoștință, chiar în mijlocul unei mari pierderi…
  5. Așterne-ți mulțumirea în cuvinte – scrie cinci lucruri pentru care ai putea mulțumi atunci când simți că apuci din nou pe poteca noroioasă a disperării. Uneori e suficient ceva simplu, precum o ceașcă de ceai fierbinte într-o zi rece, sau o floare care înflorește în fața geamului meu. A enumera binecuvântările de zi cu zi ale lui Dumnezeu a fost pentru mine unul din lucrurile care mi-au transformat cel mai profund viața. Încercând să îmi pun recunoștința în cuvinte – rostite sau scrise – o idee abstractă precum mulțumirea devine ceva cât se poate de concret.
  6. Caută dovezi specifice ale harului lui Dumnezeu – cercetează viața ta și a altora din jurul tău, căutând să descoperi manifestări ale harului. Credința mea este întărită atunci când Îl văd pe Dumnezeu oferind un răspuns la o rugăciune, când observ roada răbdării rodind în mine – când nu sar ca arsă când s-a vărsat laptele sau când una din prietenele mele primește în sfârșit răspuns la o rugăciune fierbinte pe care o înalță de mult timp reușind să adopte un copilaș. Atunci când aleg în mod intenționat să Îl privesc pe Dumnezeu în acțiune, găsesc o mulțime de motive să fiu recunoscător.
Cum și pentru ce alegi să fii recunoscător astăzi?
o versiune a acestei postări a apărut inițial pe site-ul Desiring God. Folosit cu permisiune.

Lumini și umbre

sursa – Vulturesti

Scăldată mi-e inima de soare. Un soare imaginar. Dincolo de înnourările de afară, terne și fulguitoare, din nou. Și eu care aștept, înfrigurată, primăvara, pe care o văd tot mai adesea străpungând cu forță pământul umed și sătul de rece…

Umbrit mi-e sufletul de tristețe. Țesătură străvezie de gânduri m-a învăluit, precum un giulgiu. Cenuşiu, maroniu, caldarâm obosit de paşi…

Sunt tot eu, și în umbră, și în lumină. Sunt tot eu, cea bucuroasă și cea tristă. Tot eu, cea copilă și cea apăsată de ani și morminte. Sunt eu, colorată și decolorată de viață. O tapițerie ciudată ce strânge an de an noi și noi istorii, imperfecțiuni de fațadă ce fac din povestea și viața mea unicat. Ici, o forjare răsucită în fier, colo piron înfipt adânc în carne. Ca să nu cumva să uit că nu sunt aici pentru vecie. Că destinația mea e neschimbată, că El îmi va șterge lacrimile odat’ şi îmi va dărui o altă haină, în sfârşit imaculată. De-acum abia, pentru vecie.

 

Restless

Is it the spring about to errupt? Is it my heavy heart?

Restless

Blanket of Fog, Mill Valley, California

source here

There are times when my heart is simply gloomy and heavy. Thick ribbons of fog seem to fill and surround it. And at times, it almost suffocates me.

But there is a chance of rest – when I gather all strength to crawl to the Cross, resting in God’s comforting and reassuring arms. Waiting for the gloom to pass.

And a silent, exhausted prayer erases from the depth of this deceiving heart of mine…

 

“I Shall Not Want”

From the love of my own comfort

From the fear of having nothing

From a life of worldly passions

Deliver me O God

 

From the need to be understood

From the need to be accepted

From the fear of being lonely

Deliver me O God

Deliver me O God

 

And I shall not want,

I shall not want

when I taste Your goodness

I shall not want

when I taste Your goodness

I shall not want

 

From the fear of serving others

From the fear of death or trial

From the fear of humility

Deliver me O God

Deliver me O God