A treia duminică din „Postul Paștelui”

SPERANȚĂ

 

Un om care are speranță nu este preocupat de modul în care i se vor împlini dorințele. Prin urmare nici rugăciunile lui nu vor fi îndreptate spre cadou, ci spre cel care îi oferă acest dar. Rugăciunea lui poate va mai conține o mulțime din dorințele sale, dar în final, nu mai este vorba despre vreo împlinire a vreunei dorințe, cât exprimarea unei credințe nețărmurite că Dumnezeu este dătătorul tuturor lucrurilor bune… Rugăciunea pentru speranță este crucială, prin intermediul ei nu ceri garanții, nu pui condiții și nu ceri dovezi, ci afirmi că aștepți toate din mâna Lui, fără să Îl legi în vreun fel. Speranța se ancorează în premisa că celălalt îți dăruiește doar ceea ce este bun. Speranța include deschiderea de a aștepta ca El să își împlinească făgăduința plină de dragoste, chiar dacă nu vei ști niciodată când o va face, sau dacă o va face.

 

RUGĂCIUNE PENTRU AZI

 

Bunule Păstor al tuturor, ajută-mă să Îţi pot auzi vocea care mă mângâie când sunt pierdut şi disperat. Ajută-mă să găsesc odihnă şi pace în prezenţa Ta. Chiar dacă aş fi ispitit să mă las cuprins de teamă şi autocompătimire, chiar dacă mi-aş dori vreodată să fug de Tine,

Te rog nu mă părăsi.

Amin.

Cum să „facem casă” împreună…

articol original aici

5 MARTIE

sursa foto Takmeomeo

Multe relații umane sunt precum înlănțuirea degetelor a două mâini. Singurătatea ne face să ne agățăm unii de alții, iar această agățare reciprocă ne face să suferim enorm pentru că nu ne eliberează de singurătate. Ci cu cât ne străduim mai mult, cu atât suntem mai copleșiți de disperare. Multe din aceste relații „înlănțuitoare” se destramă pentru că devin sufocante și apăsătoare. Relațiile umane ar trebui să semene mai degrabă cu două mâini împreunate. Ele se pot îndepărta una de cealaltă și în același timp să rămână legate, atingându-se cu vârfurile degetelor. Ele pot crea un spațiu între ele, un cort micuț, o casă, un cămin sigur în care pot trăi.

sursa foto Ann Higgens – sculptură de Ann Pranschke din Tulsa, OK, SUA

Relațiile adevărate dintre oameni Îl dezvăluie pe Dumnezeu. Ele sunt precum rugăciunile în lume. Uneori mâinile care se roagă sunt strâns lipite una de cealltă, alteori îngăduie un spațiu între ele. Mereu se îndepărtează și se apropie una de cealaltă, dar niciodată nu pierd legătura complet. Ele continuă să se roage Celui care le-a adus împreună.

 

 

“Ei sunt aceia care produc dezbinări, sunt firești și nu au Duhul. Însă voi, preaiubiților, să vă zidiți pe credința voastră preasfântă și să vă rugați prin Duhul Sfânt. Păziți‑vă pe voi înșivă în dragostea lui Dumnezeu, așteptând mila Domnului nostru Isus Cristos, spre viață veșnică! Aveți milă de cei ce se îndoiesc.”
Iuda 1:19‭-‬22 NTR

Reflectarea dragostei lui Dumnezeu

articol original aici

Reflecting God’s perfect love

4 MARTIE

sursa foto Jim van Dijk

Dragostea lui Dumnezeu pentru noi este nețărmurită. Asta înseamnă că dragostea Lui pentru noi exista dinainte ca noi să ne fi născut și va continua să existe și după ce noi vom fi murit. Este o dragoste eternă în care suntem îmbrățișați. Trăirea unei vieți spirituale ne cheamă să cerem acea dragoste eternă pentru noi încât să putem trăi iubirile noastre temporale – pentru părinți, frați, surori, prieteni, parteneri de viață și pentru toți oamenii care au devenit parte a vieții noastre – ca o reflecție sau refracție a dragostei eterne a lui Dumnezeu. Nici un părinte, mamă sau tată, nu își poate iubi copilul în mod desăvârșit. Nici un soț sau soție nu îl poate iubi pe celălalt cu o dragoste lipsită de limite. Nu există nici un fel de dragoste umană care să nu fie într-un fel sau altul deficitară.

Atunci când dragostea noastră imperfectă este singura dragoste pe care o putem avea, ne putem lăsa cu ușurință cuprinși de disperare, însă atunci când ne trăim dragostea limitată ca o reflecție a dragostei desăvârșite și necondiționate a lui Dumnezeu, ne putem ierta unii altora limitările și să ne bucurăm împreună de dragostea pe care o avem de oferit.

 

„Au refuzat să asculte şi nu şi-au amintit de lucrările Tale minunate, pe care le-ai înfăptuit printre ei. Au fost încăpăţânaţi şi în răzvrătirea lor şi-au numit o căpetenie, ca să se întoarcă în sclavia lor. Dar Tu eşti un Dumnezeu iertător, îndurător şi milos, încet la mânie şi plin de bunătate şi de aceea nu i-ai părăsit. … Tu, în marea Ta îndurare, nu i-ai părăsit în pustie. Stâlpul de nor n-a încetat să-i călăuzească ziua pe drum, iar stâlpul de foc n-a încetat să le dea lumină noaptea pe drumul pe care trebuiau să meargă. Le-ai dat chiar şi Duhul Tău cel bun ca să-i instruiască. Nu Ţi-ai retras mana de la gurile lor şi ai continuat să le dai apă ca să-şi potolească setea.”

Neemia 9:17, 19-20

Credincioșia lui Dumnezeu. Și a noastră.

articol original aici

3 MARTIE

sursa foto SDGimagery.com

Atunci când Dumnezeu încheie un legământ cu noi, El spune: „Te voi iubi cu o iubire veșnică. Îți voi fi credincios, chiar dacă vei alege să Îmi întorci spatele, să Mă respingi, să Mă trădezi.” În societatea noastră, nu vorbim prea multe despre legăminte; vorbim însă despre contracte. Atunci când încheiem un contract cu cineva, spunem astfel: „Eu îmi voi împlini partea mea atâta timp cât tu îți vei împlini partea ta. Dacă nu te ridici la înălțimea celor pe care mi le-ai promis, nu mai trebuie nici eu să mă țin de partea mea.” Contractele se reziliază adesea pentru că partenerii nu doresc sau nu își pot îndeplini obligațiile. Însă Dumnezeu nu a încheiat un contract cu noi; Dumnezeu a încheiat un legământ cu noi, iar Dumnezeu dorește ca relațiile noastre să reflecte acel legământ. De aceea căsnicia, prietenia și viața în comunitate sunt toate modalități de a aduce la lumină, vizibil, credincioșia lui Dumnezeu în viețile noastre împreună.

„Ci acesta este legământul pe care-l voi încheia cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor. Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Şi nici unul nu va mai învăţa pe vecinul sau pe fratele său, zicând: «Cunoaşte-L pe Domnul!», pentru că toţi Mă vor cunoaşte, de la cel mai mic până la cel mai mare”

Evrei 8:10-11

Legământul lui Dumnezeu

articol original aici

2 MARTIE

sursa foto SDGimagery.com

Dumnezeu a încheiat un legământ cu noi. Cuvântul legământ înseamnă o „împăcare.” Dumnezeu dorește să se împace cu noi. În multe din povestirile Vechiului Testament, Îl vedem pe Dumnezeu reprezentat ca un Dumnezeu care ne apără împotriva vrăjmașilor noștri, ne protejează de pericole, și ne călăuzește înspre libertate. Dumnezeu este Dumnezeu-pentru-noi. Atunci când a pășit Isus în lumea noastră, ne-a fost revelată o nouă dimensiune a legământului. În Isus, Dumnezeu este născut, crește la maturitate, trăiește, suferă și moare, la fel ca noi. Dumnezeu este Dumnezeu-cu-noi. În cele din urmă, când Isus a plecat, ne-a promis Duhul cel Sfânt. În Duhul Sfânt, Dumnezeu ne revelează toată profunzimea legământului. Dumnezeu dorește să fie cât se poate de aproape de suflarea noastră. Dumnezeu dorește să respire în noi, ca tot ceea ce spunem, gândim sau facem să fie insuflat de Dumnezeu. Dumnezeu este Dumnezeu-care-ne-locuiește. Prin aceasta legământul lui Dumnezeu ne arată cât de mult ne iubește Dumnezeu.

„Preaiubiţilor, dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu, atunci şi noi suntem datori să ne iubim unii pe alţii. Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu. Dacă ne iubim unii pe alţii, Dumnezeu rămâne în noi şi dragostea Lui este făcută desăvârşită în noi. Prin aceasta cunoaştem că rămânem în El, şi El în noi: pentru că ne-a dat din Duhul Său.”

1 Ioan 4:11-13

A doua duminică din „Postul Paștelui”

SĂ NE ADUCEM DUREREA ACASĂ

 

Durerea îți este adâncă, și nu trece, pur și simplu… Ești chemat să îți aduci durerea acasă. Atâta timp cât partea ta rănită rămâne străină ție, cel adult, durerea ta va continua să te rănească pe tine, și pe alții. da, trebuie să îți asimilezi durerea și să o lași să rodească în inima ta, și în inimile altora.

La asta se referă Isus când îți cere să îți iei crucea. Te încurajează să recunoști și să îți îmbrățișezu suferința unică, și să crezi cu putere că drumul tău spre mântuire trece pe acolo. A-ți lua crucea înseamnă, înainte de toate, să te împrietenești cu rănile tale și să le îngădui să îți reveleze ție propria ta taină.

RUGĂ PENTRU AZI

Dumnezeule veșnic, Îți mulțumesc și Te laud pentru că în Isus Cristos am siguranța mântuirii. Prin moartea lui Cristos pe cruce și prin învierea Lui, ușa mi-e deschisă pentru a avea și eu, la rândul meu, parte de viața veșnică. Ajută-mă să îmi iau și eu crucea și să îmi aduc durerea „acasă,” încât și viața mea să fie o mărturie a dragostei Tale.

Amin.

BRINGING PAIN HOME

Your pain is deep, and it won’t just go away….Your call is to bring that pain home. As long as your wounded part remains foreign to your adult self, your pain will injure you as well as others. Yes, you have to incorporate your pain into your self and let it bear fruit in your heart and the hearts of others.

This is what Jesus means when he asks you to take up your cross. He encourages you to recognize and embrace your unique suffering and to trust that your way to salvation lies therein. Taking up your cross means, first of all, befriending your wounds and letting them reveal to you your own truth.

 

PRAYER FOR TODAY

 

Eternal God, I thank you and praise you because in Jesus Christ I have the assurances of salvation. Because of Christ’s death on the cross and his resurrection, the door is opened to me to share in life everlasting. Help me to take up my crosses and keep my pain ‘”at home,” so that my life may be a living sign of your love.

Amen.

Neputința lui Dumnezeu

articol original aici

1 MARTIE

sursă foto SDGimagery.com

Isus este Dumnezeu-cu-noi, Emanuel. Marele mister al lui Dumnezeu întrupat este dorința lui Dumnezeu de a fi iubit de noi. Devenind copil vulnerabil, complet dependent de grija altui om, Dumnezeu dorește să șteargă distanța dintre uman și divin.

Cine se poate teme de un copilaș care are nevoie să fie hrănit, îngrijit, învățat, condus? De obicei, vorbim despre Dumnezeu drept fiind un DUmnezeu atotputernic, de care depindem în totalitate. Însă Dumnezeu a dorit să devină un Dumnezeu atot-lipisit de putere, atot-vulnerabil, care depinde în totalitate de noi. Cum ne-am putea teme de un Dumnezeu care dorește să fie „Dumnezeu-cu-noi” și care dorește ca noi să devenim „Noi-cu-Dumnezeu”?

„După ce l-au ascultat pe rege, magii au plecat. Şi iată că steaua pe care o văzuseră în Răsărit a mers înaintea lor până când a ajuns şi s-a oprit deasupra locului unde era Copilul. Ei s-au bucurat nespus de mult la vederea stelei. Când au intrat în casă şi L-au văzut pe Copil împreună cu Maria, mama Lui, s-au prosternat închinându-se înaintea Lui, şi-au deschis cuferele cu comori şi I-au oferit daruri: aur, tămâie şi smirnă.”

Matei 2:9-11

Groaza de Dumnezeu…

articol original aici

Renunțând la groaza noastră de Dumnezeu

28 FEBRUARIE

sursă foto SDGimagery.com

Ne temem de goliciune. Spinoza vorbește despre horror vacui a noastră, teama noastră terifiantă de spațiu neocupat. Ne place să umplem fiecare moment și spațiu cu toate mărunțișurile posibile. Ne dorim să fim ocupați. Și dacă nu suntem ocupați, devenim foarte ușor preocupați; adică, umplem spațiile goale înainte să fi ajuns la ele. Le umplem cu îngrijorările noastre, spunându-ne în gând, „Dar dacă…”E foarte dificil să permitem golului să existe în viața noastră. Spațiul gol implică din partea noastră disponibilitatea de a nu fi în control, o disponibilitate de a permite unor lucruri noi și neașteptate să se întâmple. Aceasta presupune încredere, capitulare, și deschidere la călăuzire. Dumnezeu dorește ca noi să ne desfătăm în spațiul acesta gol. Dar atâta timp cât ne temem de Dumnezeu și de acțiunile Lui în viețile noastre, e puțin probabil să ne oferim spațiile goale lui Dumnezeu. Haideți să ne rugăm să ne putem dezbrăca de groaza noastră de Dumnezeu și să Îl îmbrățișăm pe Dumnezeu drept sursa dragostei depline.

„Şi iată că o femeie canaanită din acea regiune a venit strigând:

– Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este demoniacă şi suferă cumplit!

Isus nu i-a răspuns nimic. Ucenicii s-au apropiat şi L-au rugat zicându-i:

– Dă-i drumul, căci continuă să strige după noi!

Isus însă le-a răspuns:

– Nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.

Dar ea a venit şi I s-a închinat zicând:

– Doamne, ajută-mă!

Isus i-a răspuns:

– Nu este bine să se ia pâinea copiilor şi să se arunce la căţeluşi!

– Da, Doamne, a zis ea, dar şi căţeluşii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor!

Atunci Isus i-a răspuns:

– O, femeie, mare este credinţa ta! Să ţi se facă după cum doreşti!

Şi fiica ei a fost vindecată chiar în ceasul acela.”

Matei 15:22-28

Cum să creăm un spaţiu pentru Dumnezeu

articol original aici

Cum să creăm un spațiu pentru Dumnezeu

27 FEBRUARIE

sursa foto SDGimagery.com

Disciplina este cealaltă față a uceniciei. Ucenicia fără disciplină este ca și când te-ai aștepta să alergi la maraton fără să te antrenezi vreodată pentru asta. Disciplina fără ucenicie este ca și când te-ai instrui necontenit pentru cursa de maraton fără să participi vreodată la vreo cursă. E important, însă, să realizăm că disciplina în viața spirituală nu este același lucru cu disciplina din sport. Disciplina în sport implică efortul concentrat pentru a antrena trupul să se supună mai bine minții. Disciplina în viața spirituală este efortul concentrat de a crea un spațiu și un timp unde Dumnezeu poate deveni stăpânul nostru și noi putem răspunde liber călăuzirii lui Dumnezeu. Astfel, disciplina este creația limitelor care țin timpul și spațiul deschis pentru Dumnezeu. Solitudinea implică disciplină, închinarea implică disciplină, purtarea de grijă pentru alții implică disciplină. Toate acestea ne cer să punem deoparte un timp și un loc unde să simțim și să răspundem la prezența plină de har a lui Dumnezeu.

„Deci, în timp ce eu încă vorbeam în rugăciune, „omul“ Gabriel, pe care-l văzusem în viziunea dinainte, a venit repede în zbor şi s-a apropiat de mine chiar în clipa când se aducea jertfa de seară. El m-a făcut să înţeleg, spunându-mi astfel: „Daniele, am venit acum să-ţi dau discernământ şi înţelegere. Când ai început să te rogi, a ieşit un cuvânt, iar eu am venit să te înştiinţez, căci tu eşti plăcut lui Dumnezeu. Ia aminte deci la cuvânt şi caută să înţelegi viziunea!”

Daniel 9:21-23

Confruntarea cu propria mortalitate

articol original aici

26 FEBRUARIE

sursa foto SDGimagery.com

Cu toţii avem vise despre ce înseamnă viaţa perfectă: o viaţă lipsită de durere, de tristeţe, de conflict sau de război. Provocarea spirituală este de a experimenta frânturi din această viaţă perfectă chiar în miezul multelor noastre frământări. Îmbrăţişând realitatea vieţii noastre muritoare, putem atinge viaţa veşnică ce a fost semănată în noi. Apostolul Pavel exprimă cu forţă acest lucru când scrie:  „Suntem asupriţi în orice fel, dar nu zdrobiţi, luaţi prin surprindere, dar nu disperaţi, persecutaţi, dar nu părăsiţi, trântiţi la pământ, dar nu distruşi, purtăm întotdeauna în trupul nostru moartea lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să fie văzută în… trupul nostru muritor.” (2 Corinteni 4:8-11). Doar prin confruntarea cu propria mortalitate putem atinge viața care transcende moartea. Imperfecțiunile noastre ne deschid viziunea vieții desăvârșite pe care ne-a făgăduit-o Dumnezeu în și prin Isus.

„Chiar dacă smochinul nu înfloreşte şi în vii nu mai este rod, chiar dacă lipseşte rodul din măslin şi ogoarele nu mai dau hrană, chiar dacă turma din ţarc este nimicită şi nu mai sunt vite în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul şi mă voi veseli în Dumnezeul mântuirii mele! Domnul, Stăpânul, este tăria mea! El îmi face picioarele ca ale căprioarelor şi mă face să păşesc pe înălţimile mele.” Habacuc 3:17-19