Prima duminică din „Postul Paștelui”

unnamed

DARUL PRIETENIEI
 
Există o zonă crepusculară în inima mea pe care eu însămi nu o pot vedea. Chiar și atunci când știu o mulțime de lucruri despre mine însămi – îmi cunosc darurile și slăbiciunile, ambițiile și dorințele, motivele și pornirile – o mare parte din mine rămâne ascunsă în umbra conștiinței mele.
Iar acest lucru este foarte bun. Întotdeauna voi rămâne în parte ascunsă ochilor mei. Alți oameni, mai ales cei care ne iubesc, pot vedea adesea zonele noastre crepusculare, mai bine decât am putea noi să le vedem vreodată. Modul în care suntem văzuți și înțeleși de ceilalți este foarte diferit de modul în care noi înșine ne vedem și ne înțelegem.

 

RUGĂCIUNE PENTRU ASTĂZI
 
Dumnezeule preascump, primește sărmana mea jertfă a prieteniei și adu-mi aminte zi de zi invitația la a călători împreună cu Tine, spre miracolul Învierii pascale. Ajută-mi să îmi accept slăbiciunile și defectele pe care le vezi și Tu, și ceilalți, în mine, dar care mie îmi rămân ascunse. Ridică-mă atunci când cad și întotdeauna ajută-mi să primesc și să nu resping o mână întinsă mie, o mână a acceptării și iertării. Și nu îngădui ca păcatul și îndoielile mele să îmi răpească bucuria din viața mea.
Amin.

Măreţie tainică

articol original aici

Măreție tainică

25 FEBRUARIE

sursă foto SDGimagery.com

Există multă emfază în ce privește notorietatea și faima în societatea noastră. Ziarele și posturile de televiziune ne oferă necontenit mesajul:  Tot ce contează e să fi cunoscut, să fi ridicat în slăvi, și admirat, indiferent că ești scriitor, actor, muzician sau politician. Totuși, adevărata măreție este adesea tainică, smerită, simplă și lipsită de aroganță. Nu e ușor să ne avem încredere în noi înșine și în acțiunile noastre fără afirmarea și aplauzele publice. Trebuie să avem o puternică încredere în sine alături de o adâncă smerenie. Unele din cele mai mari opere de artă și dintre cele mai importante lucrări ale păcii și împăcării au fost rodul unor oameni care nu aveau nevoie de lumina reflectoarelor. Ei știau că ceea ce făceau era vocația și chemarea lor, și o făceau cu toată răbdarea, perseverența și dragostea.

Henri Nouwen
„Aşa că, atunci când faci milostenie, nu suna din trâmbiţă înaintea ta, cum fac ipocriţii în sinagogi şi pe străzi, ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun că şi-au primit răsplata! Tu însă când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta, pentu ca milostenia ta sa fie făcută în ascuns, iar Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti.”
Matei 6:2-4

Să ne aducem secretele la lumină…

articol original aici

Să ne aducem secretele la lumină

24 FEBRUARIE

sursa foto SDGimagery.com

Cu toți avem tainele noastre: gânduri, amintiri, sentimente, pe care le păstrăm pentru noi. Adesea gândim: „De-ar ști oamenii ce simt sau gândesc eu, nu m-ar mai iubi.”  Însă tocmai aceste taine bine păstrate ne pot pricinui multă suferință. Ne pot face să ne simțim vinovați sau rușinați și ne pot determina să ne pierdem stima de sine, să devenim deprimați, putând ajunge chiar la gânduri și acțiuni suicidale.Unul din cele mai importante lucruri pe care le putem face cu secretele noastre este să le împărtășim într-un context sigur, unor oameni de încredere. Atunci când vom avea o modalitate sănătoasă de a aduce secretele noastre la lumină și le vom putea privi împreună cu alții, vom descoperi rapid că nu suntem singuri cu secretele noastre, și că prietenii noștri de încredere ne vor iubi chiar mai profund și mai intim decât o făceau deja înainte. Aducerea secretelor noastre la lumină crează comunitate și vindecare interioară. Ca un rezultat al împărtășirii secretelor, nu doar că ceilalți ne vor iubi mai mult, dar și noi vom reuși să ne iubim mai deplin.

Henri Nouwen
„Doamne, Tu mă cercetezi şi mă cunoşti! Tu ştii când stau jos şi când mă ridic şi de departe îmi cunoşti gândurile. Tu îmi cercetezi cărarea şi culcuşul şi toate căile mi le ştii îndeaproape. Nici nu-mi ajunge cuvântul pe buze, că Tu, Doamne, îl şi cunoşti pe de-a-ntregul.”
Psalmul 139:1-4

Profunzime. Viața privată și implicațiile ei publice

articol original aici

sursa foto SDGimagery.com

”Ne place să facem distincţie între viaţa noastră privată şi cea publică spunând „Ce fac eu în viața mea privată nu privește pe nimeni.” Dar oricine încearcă să trăiască o viață spirituală va descoperi curând că cele mai personale aspecte sunt cele mai universale, cele mai tăinuite sunt cele mai publice, și cele mai solitare sunt cele mai comunitare. Viața pe care o trăim în cele mai intime cotloane ale făpturii noastre nu este ceva ce ne privește doar pe noi, ci pe toți ceilalți. De aceea viața noastră interioară este o viață pentru alții. De aceea solitudinea noastră este un dar pentru comunitatea din care facem parte, și cele mai tainice gânduri ne afectează viața obișnuită, de zi cu zi.
Isus spune, „Nimeni nu aprinde un felinar ca să îl pună sub obroc; ci îl pune pe un suport şi astfel el luminează tuturor celor din casă” (Matei 5:14-15). Lumina din cel mai adânc loc al ființei noastre este o lumină pentru lume. Haideți să nu încercăm să ducem „vieți duble”; haideți să îngăduim ca ceea ce trăim în viața noastră privată să fie o priveliște pentru oricine.”
Henry Nouwen
Henri Nouwen 

Și este. O priveliște. Fie că realizăm, fie că nu. Vine o vreme când tot ceea ce suntem va fi dat în vileag, drept de pe acoperiș, în văzul tuturor. Și nu vom mai putea spune despre noi că suntem. Pentru că vor ști toți exact ce suntem. Și ai cui.

La fel cum astăzi, în România, se vede cine ce și al cui este. Poate că lipsa unitară de inițiativă ne va costa, mult. Dar și mai mult ne va costa orice încercare de a ne ridica de unde, servil, am ales să plecăm azi creștetul. În fața unui colos corupt și plin de nedreptate. Îndrăznesc eu azi să rostesc adevărul cu orice preț? Pentru ca copiii mei să poată trăi într-o bună zi în țara asta în aceeași libertate de care, ne bucurăm încă azi, noi?

Apropiere și distanță. Echilibru…

articol original aici

foto Jim van Dijk

Intimitatea dintre oameni implică atât apropiere, cât și distanță. E ca și în dans. Uneori suntem foarte aproape, ne atingem, sau ne ținem în brațe; uneori ne îndepărtăm unul de celălalt și îngăduim spațiului dintre noi să devină o zonă în care ne putem mișca liber.

E nevoie de multă muncă să reușești să ții în echilibru apropierea și distanța, mai ales când nevoile celor doi parteneri pot diferi total în anumite momente. Unul poate avea nevoie de apropiere, în timp ce celălalt își dorește distanță. Unul își dorește să fie îmbrățișat, iar celălalt tânjește după independență. Nu reușim decât arareori să obținem un echilibru perfect, dar căutarea sinceră și deschisă după un echilibru poate da naștere unui dans superb, pe care merită să îl trăiești.

Henri Nouwen

Adevărata intimitate

articolo original aici
Relațiile dintre oameni devin cu ușurință posesive. Inima mea își dorește atât de mult să fie iubită încât este înclinată să se agațe de orice persoană îi oferă dragoste, afecțiune, prietenie, compasiune sau sprijin. Odată ce am văzut sau am simțit o umbră de dragoste, ne dorim mai mult. Asta explică de ce se ciondănesc adesea doi îndrăgostiți. Certurile între îndrăgostiți sunt ciocniri între doi oameni care își doresc de la persoana iubită mai mult decât aceasta poate sau dorește să ofere.
E foarte greu ca dragostea să nu devină posesivă, pentru că inima noastră tânjește după o dragoste desăvârșită, însă nici o ființă umană nu este capabilă să ofere așa ceva. Doar Dumnezeu poate oferi dragoste desăvârșită. De aceea, arta de a iubi include arta de a oferi celuilalt suficient spațiu. Atunci când invadăm spațiul celuilalt și nu îi îngăduim să se desfășoare liber, provocăm multă suferință relației. Însă atunci când oferim celuilalt suficient spațiu de mișcare și de împărtășire a darurilor cu care am fost înzestrați fiecare, abia atunci intimitatea devine cu adevărat posibilă.
Henry Nouwen