O usa. O nouă poveste

via Bună-vă dimineața-vă! — Vultureşti

Soarele se prelinge, miere, pe lemn mângâiat de vânturi și ploi, și ani ce s-au perindat, nemiloși, peste el. Fibre netezite de atingere de om, metal rătăcit intre esențe, lemn brut ce separă lumi, închide sau deschide drumuri, încheie povești sau le naște.

O ușă, între o lume și alta. Între un dor și altul. De-i căuta, de-i bate, o deschide-o o mână caldă de om. Ce așteaptă, poate, să fie găsit.

O toamnă-poveste, cu gâze plutind leneșe printre raze somnoroase, în ceas de amiază…  Cu suflet ostenit lenevind între frunze ce n-apucară încă să cadă… așteptând parcă momentul golirii, al stingerii, al zborului de pe urmă,  în călătoria lor spre țărână, în călătoria lui spre lut, pentru desfaceri de cort și eliberări de robii… pentru o lume nouă, curată, unde n-o mai cunoaște nici toamnă, nici miere în soare, nici gâze alene, nici uși bătute de vânt, de ploi și de ani nemiloși… ci doar uși imaculate și noi, ce nu vor mai cunoaște vreodată treceri de vremi peste ele. Dar nici recunoștința celui istovit de păcate și dureri ce să le deschidă întru mântuire-ușurare a căutării, întru întâlnire mult râvnită – cu El, singurul ce poate umple acel pustiu până se revarsă în afară. Har. Pentru cel care caută. Prin Cel care așteaptă, cu dor, să Se lase găsit. Dumnezeu – Dragoste.

Mulțumesc, Doru, pentru inspirație. Din nou!

O fereastră… (One window…)

via Bună-vă dimineața-vă! — Vultureşti

Din când în când, te trezești îndrăgostit. Privești o imagine și pur și simplu te trezești îndrăgostit! 🙂 De mesaj, de mesajul pe care ea, imaginea, o are înspre inima ta, șoptit ușor.

Începi fiecare zi într-o naivitate totala, plin de planuri și gânduri, fără să știi, de fapt, dacă apuci să îi vezi apusul.

Te năvălești înainte. Și dacă nu apuci să te oprești la timp, te ciocnești de tăvălugul zilei și apoi încerci să te aduni, cioburi-fărâme de pe caldarâm, și pășești acum mai sfielnic, dar mergi înainte.

Privești spre lume dinspre lăuntrul tău mai mult sau mai puțin luminat. Dar Lumina e întotdeauna acolo. Depinde cum privești.

Și e rost de mai bine. De Har. În mijlocul oricărei situații, oricât de pline de nebunie și neînțeles ar părea.

Vei fi lovit. Iar și iar. Cel mai adesea, fără voie. Și câteodată, cu toată răutatea posibilă.

Dar este Har. Harul de a vedea țâșnind Binele în mijlocul răului. Pentru că lucrurile acestei lumi încă nu au ajuns la capăt. Și până întreaga Facere își va da ultima suflare, este speranță. De Har.

Mulțumesc pentru îndrăgostirea de vineri. Fără ea, cine știe cum aș fi intrat în sfârșitul ăsta de săptămână.

 

English version:

From time to time, you simply find yourself fallen in love. You watch one image, and just like that, you are in love! 🙂 You fall in love with its message, the message that image tenderly whispers over your heart.

You’re starting each day with a complete naivety, full of plans and thoughts, without actually knowing if you’d reach the sunset..

You’re throwing yourself ahead. And if you don’t manage to stop just in time, you’re colliding with the day’s roller, and then you try to recollect your soul’s shards from the ground, and now your walking more trembling, but you keep going on.

You watch the world from your inside, more or less lightened. But the Light is always there. It just depends how you look.

And there are better things to come. There is Grace. In the middle of any situation, as mad as it might be.

You will be hit. Again and again. Mostly, without someone’s will. And sometimes, with all the imaginable malice.

But there is Grace. The Grace to see the Good errupting in the middle of evil. Because this world is not yet at its end. And till the last breath of this creation, there will be hope. For Grace.

Thank you for this Friday-falling-in-love. Without it, who knows how I may have entered this end of week.

O usa. O poveste

via Ex silentio (1) — Vultureşti

Câte mâini au mângâiat-o? Sau în grabă au îmbrâncit-o?

Câte vânturi au despuiat-o de „roșu”?

Câți ochi i-au citit vechile afișe?

Și pe unde s-a rătăcit, ignorată, bucata de clanță a cărei umbră va rămâne adânc imprimată în istoria acestei uși… intrare sau ieșire spre o altă lume?

Și praful, praful acela… despre câte tristeți și veacuri apuse ar dori să grăiască?

Zu oft treten wir unaufmerksam einer Tür die Schwelle… um einfach unseren Weg und unsere Wünsche zu folgen. Unaufmerksam auf all das Leben das uns umgibt… Unaufmerksam auf die Tür selbst, auf ihre Geschichte.

Multumesc, Doru. Sehr schön!