În loc de rugăciune…

sursa aici

În loc de rugăciune

În seara asta, Doamne, Te vei culca flamînd,
Azima rugăciunii n-o vei avea la cină,
Nici blidul de smerenii, nici stropul de lumină
Ce-mi pîlpîia alt’dată în candela de gînd.

Sînt prea sărac, Stăpîne, nu am ce-Ţi oferi
Să-ţi stîmpăr foamea, furii mi-au tîlhărit cămara
Şi de puţinul suflet ce îl păstram ca sara
Să am, ca tot creştinul, cu ce Te omeni.

Aş vrea să-Ţi pot întinde un gînd sfios măcar,
Dar nu, nu pot, grădina mi-e vraişte şi mi-e goală,
Mi-a mai rămas pe-un lujer o singură petală
Şi pe un ramur veşted un singur fruct amar.

De l-aş culege-n pripă să Ţi-l aduc prinos,
Şoptind o rugăciune şi tremurînd o cruce,
Ar fi păcat de moarte că, Doamne, Ţi-aş aduce
Otravă-n cupe sparte şi Te-aş tîrî prea jos.

Zădarnic stai de veghe şi-aştepţi umil şi blînd,
Azima caldă-a rugii n-o vei avea la cină
Şi-n cerul Tău de gheaţă cu ţurţuri de lumină
În seara asta, Doamne, Te vei culca flămînd.

Sunday quote – vocation

Discovering vocation does not mean scrambling toward some prize just beyond my reach but accepting the treasure of true self I already possess. Vocation does not come from a voice ‘out there’ calling me to be something I am not. It comes from a voice ‘in here’ calling me to be the person I was born to be, to fulfill the original selfhood given me at birth by God.  (Fr. Thomas Merton, O.C.S.O)

Abuz – Abuse

sursa aici.

(English version down the page)

Am o dilemă. Cine sunt eu?

Este posibil să îţi păstrezi verticalitatea în România anului 2017? Să îţi rămâi credincios – fidel credinţelor, principiilor, propriilor convingeri profesionale câştigate greu, prin studiu, analiză minuţioasă a evidenţelor, experienţă clinică…? Chiar şi atunci când eşti prins între ciocanul complexei lumi politice (din care nu fac parte, şi poate de aceea nu reuşesc să îi privesc ca fiind mai aparte, mai… altfel de oameni decât omul de rând, mai cu drepturi de a pretinde tratament preferenţial – şi chiar prin aceasta discriminatori…) şi nicovala ierarhiei profesionale, unde, când ţi-e lumea mai dragă (şi pacientul mai liniştit – pentru că da, despre hăţişurile lumii medicale româneşti vorbim…) te trezeşti cu pacientul smuls din îngrijire şi zvârlit în altă ogradă. Şi după ce îţi faci pe îndelete mea culpa, realizezi că nu eşti decât o biată marionetă, cu principii (inutile si imposibil de naive) şi expertiză (pardon? ce-i aia?). Şi dacă îndrăzneşti să ai nedumeriri, urmează şi sechelele (şicane) care îţi vor îndulci activitatea de aici înainte.

Drepturile pacientului – mai contează? Drepturile medicului… hm. 

Pacientul era bine (asimptomatic, liniştit, fără durere sau vreo altă suferinţă fizică, terminal – în declin, în evoluţie clară spre final…) Nu mai e. Bine. Prognosticul – neschimbat. Pentru că medicina nu poate adăuga zile vieţii ajunse la finalul ei în urma unei boli progresive terminale… dar poate amplifica suferinţa. Prin abuz şi agresiune. (Îmi asum fiecare afirmaţie, ca medic)

Şi dacă vă imaginaţi că protagoniştii actului medical am fost noi doi – eu, ca medic curant, şi pacientul meu, ei bine, nu. Protagoniştii sunt familia pacientului (membrii ai clasei politice) şi executivii mangeriali ai spitalului. Contează dorinţa pacientului? Ia ghiciţi!

Concluzie – rugă: Doamne, nu mă lăsa să ajung mamă de… primar/deputat/senator/etc. Sau mai bine fereşte-mi copiii de infatuare, minciună, depravare morală… să aibă decenţa de a-mi respecta ultime dorinţe. Şi să-mi poată onora deciziile şi demnitatea. Chiar şi atunci când n-or fi întru totul de acord cu mine.

English version:

I have a dilemma. Who am I?

Is there any possibility to preserve your integrity in Romania now, in 2017? To stay faithful to your beliefs, principles, your own convictions gained through hard work, through study, careful analysis of evidence, through clinical practice…? Even then when you’re caught between the devil of the complex political world (which I am no part of, and maybe that’s why I don’t really succeed in seeing them as being something special, or… different from common people, or having the right to claim special treatment – and exactly by doing that, being discriminatory…) and the deep sea of professional hierarchy, where, the very moment you dare to feel at ease (and your patient at peace – because this is the topic we’re dealing with, the wildwood of Romanian medicine…) you find out your patient has been taken out of your care and brutally put in another facility or department. And after a serious self examination and a careful mea culpa, I finally get it – I’m no more but a poor marionette, with useless and impossible naive principles and expertise (pardon me? what?). And if you dare to have any wonderings, you’ll get as a bonus the sequels (sneers) that will sweeten your practice from now on.

The patient’s rights – who cares? The doctor’s rights… yeah, sure.

The patient was fine (symptom-free, peaceful, no pain or other physical suffering, dying – declining, clear descent towards the end of life…) He’s not anymore. His prognosis – unchanged. Because medicine itself cannot add any days to a life that reached its end, the end of a progresive, uncurable disease… but it can unfortunately amplify the suffering. Through abuse and aggression. (I am responsible for each statement, as a doctor)

And if you imagine yourself that the protagonists of this medical act were the two of us – me, as the treating doctor, and my patient, well, no. The main characters were the patient’s family (members of the political class) and the hospital’s executive management. Does the patient’s wish matter? You may guess!

In conlusion – my prayer: Oh, Lord, don’t let me ever be a mother of a…  mayor/deputy/senator/etc. Or even better, please keep my children far from infatuation, lies, moral corruption… help them to have the decency to respect the last of my wishes. To be able to honor my decisions and my dignity. Even then when they won’t totally concur with me.

Copiii mei nu sunt la fel de extraordinari ca…

Struggling at times myself with that. Being average is not a curse. It is a gift. Being you is the way God made you to be – and that is always good enough. It is us who can, at times, hardly accept it. In us, in our children, or in others.

Be you. Precious you.

original post – here

Your friend rushes to your table and apologizes for being late to your monthly lunch date. “I’m so sorry.” She says. “I just got back from Max’s private cello lesson. He’s headed to Nationals next week.”

Oh, wow. I didn’t even know he played cello.” You reply. “Isn’t soccer more his thing?”

Your friend nods and laughs in response to your question.

Yeah, that’s his thing too. And football. Well, and I guess robotics.” Then she pauses to reflect.

I guess it’s kind of funny to say aloud, but it’s almost like whatever he tries, he excels in. Sort of like, everything is kind of his thing.” Then she goes about ordering her drink.

You slide back in your chair with a smile on your face, but you can’t help but wonder how one kid can be so, so talented. Then…

View original post 993 more words

Har

O picătură de har. În tumult de inimă tristă şi ochi înlăcrimat.

“Dragostea aceasta care ia forma tăcerii vrea să mântuiască ființa din marile-i mândrii. Smerenia se coase prin durere pe haina inimii. Suntem un bulgăre de praf pe care orice vânt îl poate spulbera…doar asta suntem fără El. Săracii de noi…cum credem că suntem Cineva…

Devenim cineva doar când El ia formă în noi.”

Sursa aici.

Multumesc, Andreea Stanciu.

Thought of the day – Friday. A costly sacrifice

It seems like some times, around this time of the year, I tend to have the same thoughts about sacrifice and things like that. So, no more words to add. Just ponder it again. Blessings!

Arinuck ptl

Some things are only for the heart. My heart.

Some other things, are for everyone to see. I am a permanent “spectacle”, both to angels and men.

But my offerings… my sacrifice… it should be something that should be definitely costing me. Something.

David saw it as mandatory – 2Sam.24.24. He was not willing to accept something cheap, something inexpensive…

What’s expensive to me today? What does it mean to leave all…?

To give…

Grace is for free. But doesn’t such free, exuberant gift – the sacrifice of God’s Son on the cross – prompt me to be no less exuberant myself?

Walking with Him, following in His steps, day by day – loving the lovable, enjoying the beautiful, savouring the pleasure… is this sacrifice? It’s rather ego-centrical serving, as long as all is so good, so plentyful, as long as I don’t lack health, money, children, all my wishes…

View original post 283 more words

Toamnă

Brânduşe de toamnă, de prin fânețele Apusenilor. Bucurie de vară pitită în potire violet, curtate de albine neobosite. Căldură revărsată în suflet. Clipe pline de tihnă şi rost. Alături de toți dragi ai mei. Cuibărită la pieptul lui Dumnezeu. Zumzăind închinare naivă, de copil, în inimă. Poate fi raiul mai mult de atât? 

De câte ori trecem oare pe lângâ astfel de frânturi-şoapte din altă lume? Orbiți de durere, suferință, tristețe sau chiar bucurie trecătoare…

Îmi deschid ochii azi, mari, ca să VĂD frânturile de rai de lângă mine, comorile ascunse bine-bine sub straturi de haine şi dezamăgiri. Sub poveri de veşti necurmat proaste. Sau bune…? Ne-am rătăcit ochelarii pe undeva, i-am uitat poate pe creştet. Sau undeva pe vreun raft prăfuit de amintiri. De nu mai ştim să deosebim curat şi cuminte răul de bine şi veşnicia de ce e trecător.

Toamnă îmbelşugată de mulțumire şi privire înțărcată în rost!