Neputința lui Dumnezeu

articol original aici

Neputința lui Dumnezeu

1 MARTIE

sursă foto SDGimagery.com

Isus este Dumnezeu-cu-noi, Emanuel. Marele mister al lui Dumnezeu întrupat este dorința lui Dumnezeu de a fi iubit de noi. Devenind copil vulnerabil, complet dependent de grija altui om, Dumnezeu dorește să șteargă distanța dintre uman și divin.

Cine se poate teme de un copilaș care are nevoie să fie hrănit, îngrijit, învățat, condus? De obicei, vorbim despre Dumnezeu drept fiind un DUmnezeu atotputernic, de care depindem în totalitate. Însă Dumnezeu a dorit să devină un Dumnezeu atot-lipisit de putere, atot-vulnerabil, care depinde în totalitate de noi. Cum ne-am putea teme de un Dumnezeu care dorește să fie „Dumnezeu-cu-noi” și care dorește ca noi să devenim „Noi-cu-Dumnezeu”?

Henri Nouwen
„După ce l-au ascultat pe rege, magii au plecat. Şi iată că steaua pe care o văzuseră în Răsărit a mers înaintea lor până când a ajuns şi s-a oprit deasupra locului unde era Copilul. Ei s-au bucurat nespus de mult la vederea stelei. Când au intrat în casă şi L-au văzut pe Copil împreună cu Maria, mama Lui, s-au prosternat închinându-se înaintea Lui, şi-au deschis cuferele cu comori şi I-au oferit daruri: aur, tămâie şi smirnă.”
Matei 2:9-11

Vine, vine… primăvara…

Început de martie. Și poate câteva dintre cele mai splendide peisaje încărcate cu zăpada de când mă știu… Dar începe să fie normal să fie „anormal” afară. 🙂

Am meșterit cu copiii. Rezultatul – fantastic!

IMAG0174.jpg

Și unde mai pui că ne-am distrat împreună în jurul mesei, colorând, improvizând, ne-am mai tatonat tăinuirile și singurătățile… ne-am apropiat. Iar azi, am umplut lumea cu veselia noastră colorată!

O primăvară tihnită, cu zăpadă topită întru înmugurire de suflet.

Cu soare prelins printre bulgărași grași de pământ roditor.

Cu priviri înseninate de speranță. Speranța învierii și a Vieții…

Cu trotuare înviorate de pași îndrăgostiți.

Cu parcuri doldora de flori… și pe sus, și pe jos…

Cu inimă înfometată de veșnicie. De Dumnezeu…

Așteptare înfrigurată de Nou, de Împlinire, de Odihnă!

Groaza de Dumnezeu…

articol original aici

Renunțând la groaza noastră de Dumnezeu

28 FEBRUARIE

sursă foto SDGimagery.com

Ne temem de goliciune. Spinoza vorbește despre horror vacui a noastră, teama noastră terifiantă de spațiu neocupat. Ne place să umplem fiecare moment și spațiu cu toate mărunțișurile posibile. Ne dorim să fim ocupați. Și dacă nu suntem ocupați, devenim foarte ușor preocupați; adică, umplem spațiile goale înainte să fi ajuns la ele. Le umplem cu îngrijorările noastre, spunându-ne în gând, „Dar dacă…”E foarte dificil să permitem golului să existe în viața noastră. Spațiul gol implică din partea noastră disponibilitatea de a nu fi în control, o disponibilitate de a permite unor lucruri noi și neașteptate să se întâmple. Aceasta presupune încredere, capitulare, și deschidere la călăuzire. Dumnezeu dorește ca noi să ne desfătăm în spațiul acesta gol. Dar atâta timp cât ne temem de Dumnezeu și de acțiunile Lui în viețile noastre, e puțin probabil să ne oferim spațiile goale lui Dumnezeu. Haideți să ne rugăm să ne putem dezbrăca de groaza noastră de Dumnezeu și să Îl îmbrățișăm pe Dumnezeu drept sursa dragostei depline.

Henri Nouwen
„Şi iată că o femeie canaanită din acea regiune a venit strigând:
– Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este demoniacă şi suferă cumplit!
Isus nu i-a răspuns nimic. Ucenicii s-au apropiat şi L-au rugat zicându-i:
– Dă-i drumul, căci continuă să strige după noi!
Isus însă le-a răspuns:
– Nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.
Dar ea a venit şi I s-a închinat zicând:
– Doamne, ajută-mă!
Isus i-a răspuns:
– Nu este bine să se ia pâinea copiilor şi să se arunce la căţeluşi!
– Da, Doamne, a zis ea, dar şi căţeluşii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor!
Atunci Isus i-a răspuns:
– O, femeie, mare este credinţa ta! Să ţi se facă după cum doreşti!
Şi fiica ei a fost vindecată chiar în ceasul acela.”
Matei 15:22-28

Cum să creăm un spaţiu pentru Dumnezeu

articol original aici

Cum să creăm un spațiu pentru Dumnezeu

27 FEBRUARIE

sursa foto SDGimagery.com

Disciplina este cealaltă față a uceniciei. Ucenicia fără disciplină este ca și când te-ai aștepta să alergi la maraton fără să te antrenezi vreodată pentru asta. Disciplina fără ucenicie este ca și când te-ai instrui necontenit pentru cursa de maraton fără să participi vreodată la vreo cursă. E important, însă, să realizăm că disciplina în viața spirituală nu este același lucru cu disciplina din sport. Disciplina în sport implică efortul concentrat pentru a antrena trupul să se supună mai bine minții. Disciplina în viața spirituală este efortul concentrat de a crea un spațiu și un timp unde Dumnezeu poate deveni stăpânul nostru și noi putem răspunde liber călăuzirii lui Dumnezeu. Astfel, disciplina este creația limitelor care țin timpul și spațiul deschis pentru Dumnezeu. Solitudinea implică disciplină, închinarea implică disciplină, purtarea de grijă pentru alții implică disciplină. Toate acestea ne cer să punem deoparte un timp și un loc unde să simțim și să răspundem la prezența plină de har a lui Dumnezeu.

Henri Nouwen
„Deci, în timp ce eu încă vorbeam în rugăciune, „omul“ Gabriel, pe care-l văzusem în viziunea dinainte, a venit repede în zbor şi s-a apropiat de mine chiar în clipa când se aducea jertfa de seară. El m-a făcut să înţeleg, spunându-mi astfel: „Daniele, am venit acum să-ţi dau discernământ şi înţelegere. Când ai început să te rogi, a ieşit un cuvânt, iar eu am venit să te înştiinţez, căci tu eşti plăcut lui Dumnezeu. Ia aminte deci la cuvânt şi caută să înţelegi viziunea!”
Daniel 9:21-23

Confruntarea cu propria mortalitate

articol original aici

Confruntarea cu propria mortalitate

26 FEBRUARIE

sursa foto SDGimagery.com

Cu toţii avem vise despre ce înseamnă viaţa perfectă: o viaţă lipsită de durere, de tristeţe, de conflict sau de război. Provocarea spirituală este de a experimenta frânturi din această viaţă perfectă chiar în miezul multelor noastre frământări. Îmbrăţişând realitatea vieţii noastre muritoare, putem atinge viaţa veşnică ce a fost semănată în noi. Apostolul Pavel exprimă cu forţă acest lucru când scrie:  „Suntem asupriţi în orice fel, dar nu zdrobiţi, luaţi prin surprindere, dar nu disperaţi, persecutaţi, dar nu părăsiţi, trântiţi la pământ, dar nu distruşi, purtăm întotdeauna în trupul nostru moartea lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să fie văzută în… trupul nostru muritor.” (2 Corinteni 4:8-11). Doar prin confruntarea cu propria mortalitate putem atinge viața care transcende moartea. Imperfecțiunile noastre ne deschid viziunea vieții desăvârșite pe care ne-a făgăduit-o Dumnezeu în și prin Isus.

Henri Nouwen
„Chiar dacă smochinul nu înfloreşte şi în vii nu mai este rod, chiar dacă lipseşte rodul din măslin şi ogoarele nu mai dau hrană, chiar dacă turma din ţarc este nimicită şi nu mai sunt vite în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul şi mă voi veseli în Dumnezeul mântuirii mele! Domnul, Stăpânul, este tăria mea! El îmi face picioarele ca ale căprioarelor şi mă face să păşesc pe înălţimile mele.” Habacuc 3:17-19

Prima duminică din „Postul Paștelui”

unnamed

DARUL PRIETENIEI
 
Există o zonă crepusculară în inima mea pe care eu însămi nu o pot vedea. Chiar și atunci când știu o mulțime de lucruri despre mine însămi – îmi cunosc darurile și slăbiciunile, ambițiile și dorințele, motivele și pornirile – o mare parte din mine rămâne ascunsă în umbra conștiinței mele.
Iar acest lucru este foarte bun. Întotdeauna voi rămâne în parte ascunsă ochilor mei. Alți oameni, mai ales cei care ne iubesc, pot vedea adesea zonele noastre crepusculare, mai bine decât am putea noi să le vedem vreodată. Modul în care suntem văzuți și înțeleși de ceilalți este foarte diferit de modul în care noi înșine ne vedem și ne înțelegem.

 

RUGĂCIUNE PENTRU ASTĂZI
 
Dumnezeule preascump, primește sărmana mea jertfă a prieteniei și adu-mi aminte zi de zi invitația la a călători împreună cu Tine, spre miracolul Învierii pascale. Ajută-mi să îmi accept slăbiciunile și defectele pe care le vezi și Tu, și ceilalți, în mine, dar care mie îmi rămân ascunse. Ridică-mă atunci când cad și întotdeauna ajută-mi să primesc și să nu resping o mână întinsă mie, o mână a acceptării și iertării. Și nu îngădui ca păcatul și îndoielile mele să îmi răpească bucuria din viața mea.
Amin.

Măreţie tainică

articol original aici

Măreție tainică

25 FEBRUARIE

sursă foto SDGimagery.com

Există multă emfază în ce privește notorietatea și faima în societatea noastră. Ziarele și posturile de televiziune ne oferă necontenit mesajul:  Tot ce contează e să fi cunoscut, să fi ridicat în slăvi, și admirat, indiferent că ești scriitor, actor, muzician sau politician. Totuși, adevărata măreție este adesea tainică, smerită, simplă și lipsită de aroganță. Nu e ușor să ne avem încredere în noi înșine și în acțiunile noastre fără afirmarea și aplauzele publice. Trebuie să avem o puternică încredere în sine alături de o adâncă smerenie. Unele din cele mai mari opere de artă și dintre cele mai importante lucrări ale păcii și împăcării au fost rodul unor oameni care nu aveau nevoie de lumina reflectoarelor. Ei știau că ceea ce făceau era vocația și chemarea lor, și o făceau cu toată răbdarea, perseverența și dragostea.

Henri Nouwen
„Aşa că, atunci când faci milostenie, nu suna din trâmbiţă înaintea ta, cum fac ipocriţii în sinagogi şi pe străzi, ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun că şi-au primit răsplata! Tu însă când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta, pentu ca milostenia ta sa fie făcută în ascuns, iar Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti.”
Matei 6:2-4

Să ne aducem secretele la lumină…

articol original aici

Să ne aducem secretele la lumină

24 FEBRUARIE

sursa foto SDGimagery.com

Cu toți avem tainele noastre: gânduri, amintiri, sentimente, pe care le păstrăm pentru noi. Adesea gândim: „De-ar ști oamenii ce simt sau gândesc eu, nu m-ar mai iubi.”  Însă tocmai aceste taine bine păstrate ne pot pricinui multă suferință. Ne pot face să ne simțim vinovați sau rușinați și ne pot determina să ne pierdem stima de sine, să devenim deprimați, putând ajunge chiar la gânduri și acțiuni suicidale.Unul din cele mai importante lucruri pe care le putem face cu secretele noastre este să le împărtășim într-un context sigur, unor oameni de încredere. Atunci când vom avea o modalitate sănătoasă de a aduce secretele noastre la lumină și le vom putea privi împreună cu alții, vom descoperi rapid că nu suntem singuri cu secretele noastre, și că prietenii noștri de încredere ne vor iubi chiar mai profund și mai intim decât o făceau deja înainte. Aducerea secretelor noastre la lumină crează comunitate și vindecare interioară. Ca un rezultat al împărtășirii secretelor, nu doar că ceilalți ne vor iubi mai mult, dar și noi vom reuși să ne iubim mai deplin.

Henri Nouwen
„Doamne, Tu mă cercetezi şi mă cunoşti! Tu ştii când stau jos şi când mă ridic şi de departe îmi cunoşti gândurile. Tu îmi cercetezi cărarea şi culcuşul şi toate căile mi le ştii îndeaproape. Nici nu-mi ajunge cuvântul pe buze, că Tu, Doamne, îl şi cunoşti pe de-a-ntregul.”
Psalmul 139:1-4

Profunzime. Viața privată și implicațiile ei publice

articol original aici

sursa foto SDGimagery.com

”Ne place să facem distincţie între viaţa noastră privată şi cea publică spunând „Ce fac eu în viața mea privată nu privește pe nimeni.” Dar oricine încearcă să trăiască o viață spirituală va descoperi curând că cele mai personale aspecte sunt cele mai universale, cele mai tăinuite sunt cele mai publice, și cele mai solitare sunt cele mai comunitare. Viața pe care o trăim în cele mai intime cotloane ale făpturii noastre nu este ceva ce ne privește doar pe noi, ci pe toți ceilalți. De aceea viața noastră interioară este o viață pentru alții. De aceea solitudinea noastră este un dar pentru comunitatea din care facem parte, și cele mai tainice gânduri ne afectează viața obișnuită, de zi cu zi.
Isus spune, „Nimeni nu aprinde un felinar ca să îl pună sub obroc; ci îl pune pe un suport şi astfel el luminează tuturor celor din casă” (Matei 5:14-15). Lumina din cel mai adânc loc al ființei noastre este o lumină pentru lume. Haideți să nu încercăm să ducem „vieți duble”; haideți să îngăduim ca ceea ce trăim în viața noastră privată să fie o priveliște pentru oricine.”
Henry Nouwen
Henri Nouwen 

Și este. O priveliște. Fie că realizăm, fie că nu. Vine o vreme când tot ceea ce suntem va fi dat în vileag, drept de pe acoperiș, în văzul tuturor. Și nu vom mai putea spune despre noi că suntem. Pentru că vor ști toți exact ce suntem. Și ai cui.

La fel cum astăzi, în România, se vede cine ce și al cui este. Poate că lipsa unitară de inițiativă ne va costa, mult. Dar și mai mult ne va costa orice încercare de a ne ridica de unde, servil, am ales să plecăm azi creștetul. În fața unui colos corupt și plin de nedreptate. Îndrăznesc eu azi să rostesc adevărul cu orice preț? Pentru ca copiii mei să poată trăi într-o bună zi în țara asta în aceeași libertate de care, ne bucurăm încă azi, noi?

Apropiere și distanță. Echilibru…

articol original aici

foto Jim van Dijk

Intimitatea dintre oameni implică atât apropiere, cât și distanță. E ca și în dans. Uneori suntem foarte aproape, ne atingem, sau ne ținem în brațe; uneori ne îndepărtăm unul de celălalt și îngăduim spațiului dintre noi să devină o zonă în care ne putem mișca liber.

E nevoie de multă muncă să reușești să ții în echilibru apropierea și distanța, mai ales când nevoile celor doi parteneri pot diferi total în anumite momente. Unul poate avea nevoie de apropiere, în timp ce celălalt își dorește distanță. Unul își dorește să fie îmbrățișat, iar celălalt tânjește după independență. Nu reușim decât arareori să obținem un echilibru perfect, dar căutarea sinceră și deschisă după un echilibru poate da naștere unui dans superb, pe care merită să îl trăiești.

Henri Nouwen